Simona Halep (32 de ani) a primit o veste URIAȘĂ: TAS i-a redus pedeapsa la 9 luni, după audierile care au avut loc în perioada 7-9 februarie.
TAS a publicat OFICIAL decizia, care a fost în unanimitate, 3-0, și care este DEFINITIVĂ!
Simona Halep nu a mai jucat din octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu. Ea nu a mai jucat tenis de 17 luni. Astfel, pentru că suspendarea sportivei din Constanța a fost redusă la 9 luni, înseamnă că ea poate juca încă de acum. Suspendarea ei ar fi trebuit să expire în iulie 2023.
REACȚIA Simonei :
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit.”
FELICITĂRI, Simona!