Simona Halep, victorie categorică în fața Paulei Badosa, nr. 2 WTA
Simona Halep (nr 21 WTA) a eliminat-o sâmbătă seara de la turneul de la Madrid pe Paula Badosa, nr. 2 WTA, principala favorită a competiției, în fața căreia a obținut o victorie categorică, în două seturi, 6-3, 6-1, după numai 74 de minute de joc.
Fostul lider mondial a început foarte bine medicul şi a condus-o cu 2-0 pe Badosa. A urmat însă o perioadă bună pentru favorita gazdelor, care a reuşit trei ghemuri consecutive. Halep a luat apoi jocul pe cont propriu şi a reuşit o serie nouă ghemuri la rând, permiţându-i spaniolei să ia un ghem înainte de a încheia conturile (6-3, 6-1).
Halep nu mai învinsese o jucătoare din top 5 mondial din septembrie 2020, când câştiga cu 6-0, 2-1 (abandon) în faţa cehoaicei Karolina Pliskova, în finala turneului de la Roma.
Simona Halep a încheiat cu 2 aşi (Badosa doar unul), nu a avut nicio greşeală, în timp ce iberica a avut 4, procentajele punctelor câştigate cu primul serviciu fiind de 84,4% pentru Halep şi de 51,5% pentru Badosa (24 ani, 2 WTA). Halep a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 21-15, şi mai puţine erori neforţate, 14-18, scrie Agerpres.
A fost primul meci direct între Simona Halep, 30 de ani, fost nr. 1 WTA, și Paula Badosa, 24 de ani, considerată una dintre sportivele promițătoare ale tinerei generații, care a evoluat acasă, în fața propriilor suporteri.
Sursa : digi24
sursa foto : facebook Simona Halep /Patrick Mouratoglou