Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, anunță dublarea la Policlinică a numărului consultațiilor acordate în specialitatea Neurologie.
„STIAȚI CĂ….
Începând de astăzi, 3 iulie, în policlinica Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, numărul consultațiilor acordate în specialitatea Neurologie a fost dublat!
Odată cu noua contractare, am venit în întâmpinarea solicitărilor pacienților nostri, astfel că, 2 medici neurologi ai spitalului clinic județean, vor oferi consultații zilnic, de LUNI până VINERI în cadrul policlinicii.”, a anunțat Gabriel Lazany.