RoVestea
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
RoVestea
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Diverse

Ursuleți loviți mortal de un tren în Harghita!

27 noiembrie 2019
0
1.2k
DISTRIBUIRI
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

Doi pui de urs au fost loviţi mortal de un tren, în zona podului de pe Valea Gârbea, comuna Lunca de Sus, a informat Biroul de presă al IPJ Harghita.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat pentru Agerpres că “se acţionează deîndată” şi au fost anunţate toate instituţiile abilitate, conform HG 323/2010.
Medicul veterinar se află la faţa locului pentru a constata cauza morţii, iar apoi cadavrele celor doi pui de urs vor fi ridicate de asociaţia care gestionează fondul de vânătoare din zonă.
Potrivit sursei citate, puii de urs ar avea vârsta de peste un an şi nu s-a constatat prezenţa ursoaicei în zonă.
Cu toate acestea, un echipaj de jandarmi a fost trimis la faţa locului pentru asigurarea perimetrului până când trupurile animalelor vor fi ridicate, în eventualitatea în care ursoaica ar apărea.
În Harghita sunt frecvente cazurile în care urşii sunt loviţi mortal de tren, cu precădere în zona Băile Tuşnad, dar şi accidentaţi de autovehicule pe drumurile din judeţ.

Postări Similare

TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman
Extern

TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman

13 iunie 2025
SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute
Diverse

SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute

13 iunie 2025
MINISTRUL EDUCAȚIEI „Sunt un pic îngrijorat…”
Educație

MINISTRUL EDUCAȚIEI „Sunt un pic îngrijorat…”

12 iunie 2025

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate.

Facebook - RoVestea

Diverse

TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman
Extern

TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman

13 iunie 2025
SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute
Diverse

SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute

13 iunie 2025
MINISTRUL EDUCAȚIEI „Sunt un pic îngrijorat…”
Educație

MINISTRUL EDUCAȚIEI „Sunt un pic îngrijorat…”

12 iunie 2025
„GOLD CARD” , VIZA DE SUA PENTRU BOGAŢI. Trump șochează din nou!
Extern

„GOLD CARD” , VIZA DE SUA PENTRU BOGAŢI. Trump șochează din nou!

12 iunie 2025
RECLAMĂ
  • Trending
  • Comentarii
  • Noutăți
Un mecanic auto a câștigat Finala „Românii au talent”.VIDEO

Un mecanic auto a câștigat Finala „Românii au talent”.VIDEO

30 mai 2020
Nuntă în Familia MOTO Bistrița-Năsăud. Adi și Andreea s-au căsătorit! FOTO

Nuntă în Familia MOTO Bistrița-Năsăud. Adi și Andreea s-au căsătorit! FOTO

20 august 2023
Robert Sighiartău : De astăzi, pensiile speciale de sute de mii de lei se impozitează!

Robert Sighiartău : De astăzi, pensiile speciale de sute de mii de lei se impozitează!

17 iunie 2020
Novak Djokovic „inimă de leu” a donat 5,5 milioane de dolari spitalelor și bisericilor din Serbia

Novak Djokovic „inimă de leu” a donat 5,5 milioane de dolari spitalelor și bisericilor din Serbia

30 mai 2020

Alocaţiile pentru copii se dublează. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi!

85

Vladimir Putin : Nu există parinte1 și părinte2, exista mamă și tată.Căsătoria nu este posibilă decât între un bărbat și o femeie!

20

Traian Băsescu : pensiile speciale ar fi trebuit tăiate în prima ședință a Guvernului!

19

SONDAJ! Votează viitorul primar al Bistriței!

4
TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman

TAROM SUSPENDĂ TEMPORAR ZBORURILE către Tel Aviv, Beirut și Amman

13 iunie 2025
A CRESCUT RATA ȘOMAJULUI CU 6,2 % în primul trimestru al anului

A CRESCUT RATA ȘOMAJULUI CU 6,2 % în primul trimestru al anului

13 iunie 2025
PROGRAMUL RABLA AUTO 2025. AFM anunță data de start

PROGRAMUL RABLA AUTO 2025. AFM anunță data de start

13 iunie 2025
SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute

SE SCHIMBĂ VREMEA! ANM anunță ploi și temperaturi mai scăzute

13 iunie 2025
SmartProtection SmartProtection SmartProtection
RECLAMĂ
  • Termeni și Condiții
  • Politică de Confidențialitate
  • Contact

© Copyright 2024 - RoVestea.

Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style

© Copyright 2024 - RoVestea.

Acest website folosește cookie-uri. Continuând utilizarea acestui website sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe detalii, puteți vizita Politica de Confidențialitate.