Un polițist din Ialomița este “ÎNGER păzitor în uniformă” pentru patru copii săraci, rămași orfani: “Sunt sărmani până la Dumnezeu, dar o forţă interioară îi face pe toţi să meargă mai departe”
Cristi Stan (40 de ani) este poliţist în cadrul Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. De un an, după ce lasă cagula şi combinezonul, merge într-un sat din judeţul Ialomiţa, unde are grijă de patru copii săraci care locuiesc doar cu mama lor.În satul Bucşa, comuna Valea Ciorii, Ialomiţa, din mijlocul Bărăganului, îşi duc viaţa patru copii, Elena, Ionela, Laurenţiu şi Georgiana, alături de mama lor. Ea a rămas singurul lor sprijin, după ce tatăl lor s-a sinucis din cauza sărăciei.
Bărbatul a fost găsit spânzurat anul trecut în podul casei, iar drama prin care au trecut copiii a lăsat urme adânci. Salvarea lor a venit anul trecut, în luna noiembrie, când Cristi Stan, un luptător al Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, a văzut povestea copiilor pe internet. N-a stat pe gânduri şi a luat imediat legătura cu ei.
„Mi s-a părut un gest firesc. Eu m-am pus în situaţia lor. Şi eu am avut o copilărie grea – suntem patru fraţi, iar eu muncesc de la 14 ani. Mi-am dat seama că aceste suflete sunt într-un mare necaz. Dar fără ajutorul altor colegi de-ai mei n-aş reuşi. E greu să fac faţă cheltuielilor de unul singur. Am găsit mereu oameni care mi-au sărit în ajutor şi am reuşit să cumpăr toate cele necesare pentru copii şi mama lor“, povesteşte poliţistul.
Negociator în situaţii de criză Cristi Stan poartă de şase ani uniforma luptătorilor de la intervenţii speciale şi a participat alături de colegii săi la numeroase acţiuni periculoase. Vorbeşte cu mândrie, respect, pasiune şi cu simţul dreptăţii despre meseria sa.„N-are legătură munca mea cu sufletul. Nu sunt un dur, deşi par. În misiune ne concentrăm şi încercăm să ne facem meseria cât de bine putem. Eu sunt şi negociator în situaţii de criză, întâmpin de multe ori probleme care par fără rezolvare. Cu tact, răbdare şi perseverenţă reuşesc întotdeauna să fac faţă“, spune poliţistul.Când lasă deoparte uniforma, Cristi Stan devine un fel de tată adoptiv al celor patru copii sărmani din Bucşa. L-au impresionat micuţii, dar şi faptul că mama nu i-a abandonat. Locuiesc toţi cinci într-o căsuţă modestă, dar îngrijită, iar cei mici sunt mereu curaţi şi hrăniţi. Rămasă singură, fără alte venituri decât banii din alocaţia copiilor, mama munceşte cu ziua, dar ce câştigă le ajunge doar să mănânce.
Îi învaţă însă pe copii să fie respectuoşi, harnici şi să meargă la şcoală, să se poată desprinde de sărăcia în care trăiesc. Impresionat de povestea familiei, Cristi Stan a mers la ei acasă pentru prima dată în noiembrie 2018. A vrut să-i cunoască, dar şi să le ducă jucării, haine şi alimente. De atunci, poliţistul a devenit cel mai bun prieten al copiilor. Îi vizitează cât de des poate, împreună cu soţia şi cu fiica sa, încercând să le insufle copiilor sentimentul de familie. Adesea, şi colegii lui Cristi Stan contribuie financiar pentru a-i ajuta pe copii.
Fata cea mică are un zâmbet fantastic. S-a creat o legătură specială între noi. Îi văd că sunt nerăbdători să ajung la ei. Merg o dată, de două ori pe lună. În perioada Paştelui am fost chiar mai des. În general, cumpăr mâncare neperisabilă: orez, fasole, paste, faină, mălai, zahăr, pastă de roşii.
Am grijă să nu le lipsească nici carnea, peştele, laptele, ouăle, pentru că sunt copii şi au nevoie de o alimentaţie sănătoasă ca să crească frumos. Am reuşit, împreună cu colegii, să le cumpărăm un frigider. Când am ajuns acolo cu el, ne-am dat seama că încăperea este foarte joasă şi nu reuşim să-l punem în casă. Ce să mai zic?
Pentru că se apropie iarna, iar cheltuielile cu asigurarea lemnelor de foc se ridică la aproximativ 2.000 de lei, poliţistul cu suflet mare spune că nu refuză ajutorul nimănui: „Dacă sunt oameni cu posibilităţi şi doresc să facă o faptă bună pentru copii, sunt bineveniţi oricând. Este o sumă care mă depăşeşte şi pe mine, dar puţin cu puţin poate reuşim să o strângem, ca să nu sufere de frig“.
