de Mihai Sărmășan
În perioada 4-6 August 2023, la Complexul Sportiv #TeraPlastARENA, va avea loc un puternic turneu internațional de handbal feminin, competiție la care vor participa echipele: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Gloria Buzău, DVSC Schaeffler Debrecen(locul 3 în Ungaria și participantă în viitoarea ediție a Ligii Campionilor) și ESBF Besancon(locul 6 din campionatul Franței).
Dacă anul trecut la Bistrița, în pregătirea pentru noul sezon competițional, au fost prezente Metz și Ferencvaros, ultima câștigând turneul amical de aici și jucând la începutul acestei luni Finala Ligii Campionilor la Budapesta, anul acesta este rândul unor alte echipe din Franța și Ungaria să vină în Transilvania.
Meciurile amicale de la Bistrița se vor juca în sistem Final Four după următorul program:
- Vineri 4 august 2023 vor avea loc meciurile: CS Gloria 2018 BN-Besancon și Gloria Buzău-Debrecen
- Duminică 6 August 2023, învinsele meciurilor de vineri vor juca Finala Mică, iar câștigătoarele FINALA MARE
Amintim faptul că echipa bistrițeană, ocupanta locului 3 în ediția trecută a Ligii Florilor, este calificată în EHF European League, a doua competiție intercluburi ca valoare din Europa, acolo unde va trebui să treacă de tururile preliminare pentru a ajunge în grupele principale.