Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 259.303 dolari americani, după ce a învins-o pe neozeelandeza Erin Routliffe cu 6-2, 4-6, 6-4.
Ruse (25 ani, 116 WTA) a obţinut victoria după aproape două ore şi jumătate de joc efectiv (2 h 28 min), întrerupt de ploaie de mai multe ori. Românca s-a impus clar în primul set, apoi l-a cedat pe al doilea după ce a pierdut ultimele trei ghemuri, de la 4-3 la 4-6. În decisiv, Ruse a condus cu 4-0, însă a pierdut trei ghemuri consecutive şi a fost foarte aproape de a fi egalată, dar în cele din urmă a câştigat cu 6-4.
Ruse a încheiat cu 9 aşi, dar a făcut şi 7 duble greşeli, în timp ce Routliffe (27 ani, 855 WTA), specializată la dublu, a avut 3 aşi şi 2 duble greşeli. Românca, venită din calificări, şi-a asigurat un cec de 3.922 de dolari şi 48 de puncte WTA, iar în optimi va primi replica învingătoarei dintre chinezoaica Xiyu Wang (a cincea favorită) şi Karolina Muchova (Cehia) Ruse este programată să joace marţi şi la dublu, alături de cehoaica Tereza Martincova, în primul tur, contra cuplului Paige Mary Hourigan (Noua Zeelandă)/Sachia Vickery (SUA).
În primul tur de la Adelaide, Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 45 WTA) a învins-o pe elvețienca Viktorija Golubic (30 de ani, 76 WTA) cu scorul de 6-0, 7-6. Românca a avut parte de un prim set perfect și nu i-a dat nicio șansă oponentei sale, însă în partea a doua a meciului a întâmpinat câteva dificultăți.
Setul al doilea a avut nevoie de tie-break pentru a fi decis, iar Sorana a reușit în cele din urmă să îți adjudece și a doua manșă, reușind calificarea în următoarea fază a competiției. În optimile de finală ale competiției, românca o va întâlni pe Ons Jabeur (locul 2 WTA), favorita numărul unu a turneului.
sursa AGERPRES/DIGISport