Dacă deţii sau administrezi o afacere care a trecut de primele provocări ale pieţei şi a demonstrat deja utilitatea ofertei sale pentru clienţi, atunci probabil că ai fost cel puţin o dată în căutarea unor soluţii de finanţare pentru IMM-uri.
Astfel, oricât de promiţătoare ar fi o companie din punct de vedere comercial, atât activităţile de investiţii, cât şi cele operaţionale, au nevoie în mod constant de resurse financiare.
Accesul permanent la fonduri destinate activităţilor curente este esenţial în special în etapele de scalare şi dezvoltare sustenabilă, atunci când eforturile managementului se îndreaptă către creşterea cifrei de afaceri şi/sau a cotei de piaţă, lansări pe noi pieţe sau diversificarea portofoliului de produse şi servicii.
Soluţii de finanţare la dispoziţia IMM-urilor
Atunci când te gândeşti la provocările legate de cash-flow, cel mai probabil primele surse de fonduri care îţi vin în minte sunt instituţiile de credit şi IFN-urile.
Printre cele mai utile instrumente pe care le poţi accesa apelând direct la aceşti creditori tradiţionali se numără: împrumuturile pe termen lung sau scurt, leasing-ul, micro creditele, liniile de credit, dar şi alte metode mai puţin familiare şi utilizate, cum ar fi factoring-ul bancar.
Aceste instituţii nu sunt însă singurele la care poţi apela pentru finanţare. În prezent, există şi alte metode, chiar mai eficiente şi la îndemână, prin care poţi atrage capitalul de lucru necesar afacerii tale.
Finanţarea alternativă oferă soluţii a căror notorietate este într-o continuă creştere
Actualul context economic, caracterizat de o inflaţie semnificativă şi dinamică, de scăderea puterii de cumpărare a monedelor şi de dobânzi în continuă creştere, generează nevoia de soluţii de finanţare agile, ce pot fi uşor accesate de către întreprinderile mici şi mijlocii.
Din fericire, finanţarea alternativă vine astăzi în întâmpinarea acestei nevoi, fiind acum disponibilă şi pe piaţa din România.
În cazul în care nu eşti încă familiarizat cu conceptul, acesta se referă la creditarea ce poate fi obţinută utilizând noi canale şi instrumente financiare, dezvoltate pe lângă sistemele financiare reglementate, care cuprind finanţatorii instituţionali şi pieţele de capital.
Un marketplace pentru ofertele de factoring, la dispoziţia IMM-urilor
Un loc în care poţi apela la finanţarea alternativă este, de exemplu, platforma iFactor. Aceasta este un marketplace destinat antreprenorilor în căutare de soluţii moderne şi rapide pentru obţinerea resurselor financiare necesare în activitatea curentă a unei întreprinderi mici şi mijlocii.
Practic, în locul solicitării unui credit clasic, IMM-urile pot transforma propriile facturi emise către clienţi într-o sursă de lichiditate generată intern, apelând la mecanismul specific factoringului. Acesta permite încasarea sumelor facturate înainte de împlinirea termenului de scadenţă.
Prin intermediul acestei platforme, facturile pentru care doreşti finanţare prin factoring pot fi licitate simultan de către mai multe bănci, IFN-uri şi investitori privaţi. Astfel, vei putea alege cea mai avantajoasă ofertă dintre cele ale potenţialilor creditori, optimizându-ţi costurile finanţării.
De ce era nevoie de un marketplace pentru un astfel de produs?
Ca în multe alte situaţii, şi în domeniul financiar, digitalizarea vine în sprijinul antreprenorilor, ajutându-i să economisească timp preţios pentru a-l dedica mai degrabă dezvoltării afacerii decât sarcinilor administrative de management financiar.
Aşa cum se întâmplă şi în alte domenii, ea poate fi şi o sursă de reducere a costurilor finanţării.
Ce obţii, concret, apelând la o platformă cum este cea pusă la dispoziţie de iFactor, în comparaţie cu sistemul tradiţional?
Mai puţine drumuri la bancă, mai puţine hârtii printate
Ştiai că tot procesul de încărcare a documentelor necesare finanţării poate avea loc din confortul biroului tău, şi poate dura, în medie, doar 15 minute?
Dacă nu, află că prin utilizarea platformei iFactor poţi evita deplasările consumatoare de timp la sediile agenţiilor bancare şi dosarele pline cu rapoarte financiare printate!
Beneficiile automatizării analizei de risc
Spre deosebire de abordarea specifică finanţării tradiţionale, în acest caz procesul prin care se realizează analizele de risc este unul automatizat, bazat pe indicatori de performanţă financiară universali, cum ar fi cifra de afaceri, profitabilitatea şi solvabilitatea.
De asemenea, se au în vedere valoarea facturii şi situaţia financiară a clienţilor companiei tale, ceea ce oferă o mai bună claritate asupra eventualelor riscuri de neplată şi facilitează decizia creditorilor.
Scurtarea timpilor de aşteptare până la aprobarea finanţării
Însă nu doar calitatea procesului de evaluare a riscurilor de creditare este îmbunătăţită. Utilizarea tehnologiei conduce şi la un timp de răspuns mai scurt decât în cazul finanţării tradiţionale, întrucât implicarea factorului uman este redusă pe cât posibil.
Astfel, pe platforma iFactor, cele mai multe IMM-uri au obţinut finanţare în doar 48 de ore de la aprobare.
Când este oportun să optezi pentru factoring prin finanţare alternativă?
În cazul în care te regăseşti într-una din următoarele situaţii, atunci accesarea soluţiilor de factoring oferite de iFactor ar putea fi potrivită pentru afacerea ta:
dacă te numeri printre antreprenorii care, lună de lună, poartă grija acoperirii obligaţiilor faţă de furnizori, stat sau angajaţi şi ai facturi emise cu termene lungi de plată;
dacă ai vrea ca procesul atragerii de fonduri să fie unul cât mai rapid şi nebirocratic;
dacă îţi doreşti transparenţă în alegerea ofertei care răspunde cel mai bine nevoilor tale;
dacă vrei să eviţi şi alte limitări caracteristice metodelor de finanţare tradiţionale (de exemplu oferta standardizată de produse, nevoia de garanţii, provocările legate de disponibilitatea analiştilor de credit etc.).
Mai multe detalii despre finanţarea alternativă şi despre cum poţi obţine, uşor şi rapid, fondurile de care are nevoie firma ta pentru activităţile operaţionale poţi găsi oricând accesând pagina iFactor.
sursa : Mediafax