Că România face performanță în sportul de talie mondială, este deja un truism. Că românii sunt ambițioși, curajoși, motivați și luptători au dovedit-o cu fiecare moment de cumpănă din viața lor, fie că a fost un moment sportiv sau un moment al cotidianului personal. Însă dincolo de faptul că sportul, indiferent care ar fi el, este un medicament pentru trup, suflet și o minte sănătoasă, din păcate, nu este pentru oricine. Să faci sport nu este tocmai ușor și accesibil oricui. Nu discut aici de componenta financiară! Resursele financiare, de cele mai multe ori, se găsesc atunci când un talent nativ este descoperit în sport. Avem atâtea exemple mioritice în acest sens și nu numai. Pentru a face sport la nivel de performanță astfel încât să ai rezultatele scontate pentru acest „high level performance” și, în egală măsură, să fii recunoscut local și internațional trebuie în primul rând să ai pasiune pentru acel sport pe care ai ales să-l practici. Trebuie să ai determinare și voință astfel încât, de la un antrenament la altul, să îți dorești să fii mai bun decât ieri. Sportul înseamnă sacrificiu la fel ca orice lucru măreț a cărui misiune ți-ai asumat-o conștient sau inconștient. În sport, la fel ca și în viață, ești într-o permanentă competiție iar cea mai importantă competiție pentru un învingător este lupta cu sine. Doar așa te poți autodepăși și îi poți confrunta destoinic pe ceilalți competitori. Dar, pentru a excela în sport este imperativ necesar ca mintea și corpul să se afle într-o armonie perfectă tocmai pentru a conlucra pentru victorie și pentru succes, pe termen lung. Componenta psihologică sau altfel spus rațiunea și sufletul trebuie să se asocieze componentei fizice a corpului prin toate conexiunile senzoriale și anatomice disponibile. Dacă aceste două elemente fundamentale, definitorii nu funcționează coerent, constructiv și proactiv atunci rezultatele nu au cum să apară iar toată munca și antrenamentul specific pot fi în van.Dincolo de acest aspect al unui parteneriat al simțurilor și anduranței fizice, la fel ca întreaga societate umană, sportul evoluează și el de la un an la altul. Evoluează în tehnică, tenacitate fizică și psihică, strategie competițională și, în mod cert, tehnologie a instrumentelor sportive sau în reglementări legislative specifice motiv pentru care sportivii competitori au obligația morală de a fi, în permanență, updatați la tot ce înseamnă noutate în sportul competițional.Există, deasemenea, diferențe de mentalitate sportivă de la o generație la alta. Modul în care erau practicate antrenamentele în timpul părinților, bunicilor sau străbunicilor noștri diferă considerabil de modul în care noi și copiii noștri practicăm sportul azi. Dacă în trecut antrenorilor, instructorilor sportivi li se permitea o anumită agresivitatea verbală sau fizică în raport cu discipolii lor sportivi astăzi această stare de fapt este nepermisă și ilegală. Aceste metode de instruire sunt considerate învechite, ele dezvoltând traumă emoțională unui sportiv mai ales dacă acesta a ales la o vârstă fragedă să înceapă practicarea un sport de performanță. Mai mult ca niciodată, azi se pune un mare accent pe bunăstarea emoțională a sportivului care, dovedit științific, este mai eficient și oferă un mai mare randament dacă este învăluit stare de liniște generală.Sportul este, fără doar și poate, o vocație, un talent înnăscut cu care vii de la Dumnezeu iar rolul tău este acela de a avea inteligența și înțelepciunea de a-ți explora și „exploata” limitele psihice și fizice. Iar acest sine-qua-non este cheia succesului, mai ales în sport.
Amalia Pop
