Copiii lăsați acasă de către părinții plecați în străinătate sunt puși la grele încercări. Situația lor iese cel mai bine în evidență atunci când aceștia se consolează bunicilor, învățătorilor, prietenilor și tot ceea ce își doresc sunt părinții, mai ales de sărbători, în cele mai importante momente.
Banii nu aduc fericirea
O mare parte din părinții care sunt plecați la muncă în străinătate se gândesc că banul va rezolva totul pentru copiii lor. Din păcate, aceasta este doar o idee cu care ei se împacă, se îmbărbătează pentru a nu exista regrete, păreri de rău față de copiii lor. Bunurile materiale nu vor compensa lipsa de afecțiune și dragostea părintească. Copiii și-ar dori, mai degrabă, ca părinții să le fie alături în cele mai importante momente din viața lor. E mai plăcut să-ți rămână amintire o poză cu familia de la o serbare, absolvire, majorat, decât să-ți aduci aminte de un teanc de bani pus pe masă înconjurat de singurătate.
Copiii mai mici nu prea înțeleg situația și nu duc dorul părinților atât de mult sau își exteriorizează trăirile, emoțiile mult mai ușor față de un tânăr. Adolescenții, în general, preferă să tacă, să sufere în tăcere, să nu-și arate emoțiile. Această lipsă a părinților, lipsa de afecțiune pentru cei mici, este compensată doar de unii copii prin afișarea unei imagini de bunăstare materială. În același timp, restul adolescenților, din cauza faptului că se maturizează singuri, nesupravegheați, se expun unor riscuri precum abandonul școlar, relații sexuale precoce, consumul de substanțe și creșterea vulnerabilității în comportamente deviante.
Drama copiilor este lipsa părinților
Copiii, ai căror părinți sunt plecați din țară, se confruntă cu stări emoționale negative: devin triști, se simt izolați, plâng, au momente de nesiguranță și uneori ajung să cadă în depresie, care conduce adesea la suicid. Sentimentele lor acute de disperare, legate cu cele de vinovăție sunt atât de puternice încât nici nu au puterea să le spună să rămână.
Mereu au existat două situații diferite, și anume: când pleacă ambii părinți, copilul fiind în grija rudelor sau rămânând acasă unul dintre ei. Deciziile acestea sunt luate de către părinți, copiii fiind nevoiți să le accepte. Despărțirea de mamă este considerată de unii copii drept un abandon, dar chiar și când tatăl este plecat, copilul resimte în mod negativ lipsa lui. Copiii se simt mai afectați în prima perioadă după plecarea părinților sau la o prima experiență de acest fel.
Deși cei mici par că se adaptează odată cu trecerea timpului, aceștia ajung uneori să aibă note mici la școală sau să fie ținta ,,răutăților” altor copii care le cunosc starea.
Un profesor din orașul Botoșani afirma că: ,,În majoritatea cazurilor, randamentul școlar scade din cauza absenței suportului și încurajării din partea părinților, iar în unele cazuri, copiii devin mai responsabili în pregătirea temelor, din dorința de a recompensa efortul părinților de a munci peste hotare. Un adolescent îmi povestea că e conștient de simplitatea tatălui său și că nu e vreun luptător, dar acum, fără el, primește amenințări din partea altor tineri care îi cunoșteau situația de acasă și îi este teamă să nu fie rănit fizic.”
Cei mai mulți care migrează periodic sunt oamenii din estul și sud-estul României, dar în special cei din zona Moldovei, unde locurile de muncă sunt puține sau prost plătite, iar familiile sunt mai numeroase, cu mai mulți copii și nivelul de trai nu poate fi nici măcar modest pentru majoritate.
#FlorentinaBurlacu