reporter special : Crina Moldovan
Îngrijorat de amploarea pe care a luat-o prezența și consumul drogurilor în școlile românești, deputatul PNL, Robert Sighiartău își exprimă public preocuparea pentru eliminarea acestui fenomen.
„Vreau să vă împărtășesc o îngrijorare mare a mea în ultima perioadă – creșterea consumului de droguri printre adolescenți și tineri. Îmi este teamă că, în ciuda tuturor eforturilor noastre, fenomenul continuă să se agraveze și să afecteze tot mai mulți copii și tineri.
Ca părinte, îmi doresc să îi protejez pe copiii mei de acest flagel, dar simt că nu mai am control asupra a ceea ce văd și aud în mediul lor online. În special, observ că influencerii pe care îi urmăresc și îi admiră unii, sunt din ce în ce mai des implicați în cazuri de consum de droguri și conducere sub influența substanțelor interzise.”
Robert Sighiartău atrage deasemenea atenția persoanelor publice și influencerilor în ceea ce privește consumul de droguri în rândurile tinerilor, în speranța că aceștia se vor poziționa împotriva consumului și îi vor îndruma pe tineri să evite drogurile
„Mă îngrijorează faptul că acești influenceri au un impact puternic asupra tinerilor și îi pot încuraja să încerce drogurile sau să se urce la volan în timp ce sunt sub influența acestora. Este important ca noi, ca societate, să ne asumăm responsabilitatea de a oferi copiilor noștri modele pozitive și să îi încurajăm să ia decizii bune și să se distanțeze de pericolele consumului de droguri.
Prin urmare, îndemn toți influencerii și persoanele publice să își asume un rol activ în educarea tinerilor și să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil, fără droguri și alcool. Îi îndemn să se gândească la impactul pe care îl au asupra comunității lor și să fie conștienți de responsabilitatea lor socială.”
Pentru că schimbarea vine prin demersuri punctuale și soluții viabile, Robert Sighiartău anunță că este implicat activ într-un proiect care va contribui la stoparea consumului de droguri în școli, proiect care promovează de altfel, un stil de viață sănătos și responsabil.
„De asemenea, vreau să vă spun că sunt implicat activ într-un proiect care își propune să contribuie la stoparea consumului de droguri în școli și să promoveze un stil de viață sănătos și responsabil printre copiii și tinerii noștri. Sunt convins că educarea copiilor noștri este cea mai bună investiție pentru viitorul lor și al societății noastre. Haideți să lucrăm împreună pentru a oferi copiilor și tinerilor noștri o perspectivă sănătoasă și optimistă asupra vieții și să îi ajutăm să devină adulți responsabili și integri. „
Pentru mai multe detalii puteți accesa platfoma deputatului Robert Sighiartău „Viață pentru România”
https://sighiartau.ro/viata-pentru-romania
#SayNoToDrugs #InfluenceriiResponsabili #ModelPentruGenerațiaViitoare #StopDrogurilorÎnȘcoli