Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, mulțumeste prin intermediul paginii de Facebook a Institiției Prefectului, cetătenilor județului care au dat dovadă în perioada 1-3 Mai de un comportament adecvat. În județul Bistrița-Năsăud, minivacanța de 1 Mai a trecut fără incidente majore, ordonanțele militare și recomandările autorităților fiind în general respectate.
„Vă mulțumesc tuturor! Am mai trecut cu bine un hop. Faptul că am depășit cu bine încă o perioadă a anului care, prin prisma obiceiurilor formate în timp, reprezenta acum o perioadă critică, de risc major, înseamnă foarte mult în lupta pe care o ducem cu noul Coronavirus. Am reușit acest lucru atât prin mobilizarea exemplară a forțelor de ordine – polițiști, jandarmi, militari – care au insistat pe linia prevenirii, cât și prin modul în care majoritatea cetățenilor au reacționat la apelul către o atitudine responsabilă.
Vă mulțumesc tuturor pentru efortul depus în aceste zile și pentru înțelegerea de care ați dat dovadă. Continuând în acest ritm și sprijinindu-ne reciproc, vom reuși să ne redobândim libertățile anterioare într-un timp mai scurt. Totul depinde de noi!”, a precizat prefectul Stelian Dolha.



















Stimate d-le Prefect va raportez ! Greu, foarte greu sa te cumintesti in halul asta la 64 de ani neimpliniti. Asta-i viata de civic activ ?…nu tu un chef, nu la pescuit nu tu la un miting, nu la vreo sedinta de CL unde sa faci un pic de galagie.Am stat cuminte in casa si am spart televizorul in asteptarea stirilor cu TRIO DO RE Mi .Mai pe intelesul tuturor cu VELA, ARAFAT si baietasul de la Jandarmi.Noroc cu florile din gradina si cu micile lucrari. Nu mai am nici o pietricica printre ele, pe toate le-am strans. Eu va multumesc la randul meu pt. tot ce ati intreprins in aceste zile si aduc multe multumiri institutiilor care au pazit legea si ordinea. Al d-vs (supus austriac) !