„Gânduri..
Trăim în secolul al XXI-le-a. Suntem martorii evoluției și dezvoltării tehnologiei, a minții umane și a relațiilor între persoane, fie pe plan fizic sau intelectual. Avem capacitatea de a afla și analiza condițiile meteorologice din ziua de mâine, avem la dispoziție imagini capturate pe lună sau în interiorul inimii, avem tot ce ne trebuie pentru a supraviețui.. dar nu mai avem implantate noțiunile de respect, morală și compasiune.
Societatea s-a îndepărtat de Dumnezeu, fiind așezată la o distanță considerabilă de bunele maniere, bunul simț și buna educație. „Bunul” sau „a fi bun” a prins o altă conotație. Nu mai contează intenția și dorința de a realiza ceva sănătos pentru comunitate, ci modul prin care te prezinți tu în mediul din care aparții (superficialitatea).
Au loc, pe zi ce trece, întâmplări și evenimente înfiorătoare. Mor oameni prigoniți și persecutați din pricina credinței, femei sunt maltratate și văzute ca pe un simplu obiect, copiilor li se spune că este normal să ai doi tați, iar dacă azi ești băiețel mâine poți deveni fetiță, natura este disprețuită, între multe altele.
Ființa umană nu se mai respectă. Sunt permise tot felul de atrocități împotriva normalității. Normalul devine anormal, iar anormalul normal. Dictatura corectitudinii politice se opune libertății individului de a-și da cu părerea, nu cu toporul.
Timpul nu mai este de partea noastră, suntem atât de ocupați și conectați evenimentelor care au loc afară încât uităm să ne analizăm interiorul, să trăim, să zâmbim, să dilogăm, să privim natura, să facem un bine unui sărman. Viața este la un ritm de viteză destul de accelerat, o zi parcă nu mai are 24 de ore, ceea ce ne reduce dreptul de a visa cu ochii deschiși.
Totuși, încă suntem aici.. să profităm de fiecare zi ca și cum aceasta ar fi ultima. Să nu pierdem vremea gândindu-ne la trecut sau viitor, nu are rost, prezentul este mult mai aproape de noi, el este un dar minunat. Este unic, nu-l mai trăim niciodată. Să-I mulțumim Bunului Dumnezeu pentru fiecare clipă din viață, pentru că doar una avem și ar fi un mare păcat să o petrecem în zadar.
Să găsim bucuria în întâmplările simple ale cotidianului, să ne iubim aproapele și, nu în ultimul rând, să utilizăm rațiunea și liberul arbitru în scopuri nobile, precum binele celor din jur, fie membri familiei sau vecinii din cartier. Fiind sare și lumină în lume, noi, ființe muritoare, o vom lasă mult mai cristalină și atrăgătoare generațiilor viitoare.
Nu costă nimic, e gratis, este o mare virtute. Însemnă a fi OM!
Doamne ajută!”
Sergiu Senciuc
