Trei liberali sunt în cărți pentru postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților, au precizat surse liberale pentru PS News. Este vorba despre Robert Sighiartău, deputat de Bistriţa-Năsăud şi fost secretar general al partidului, Florin Alexe, deputat de Maramureş şi fost parlamentar de Bucureşti și Laurenţiu Leoreanu, deputat de Neamţ, care a mai fost vicepreşedinte.
„Dacă mă întrebați pe mine, Robert Sighiartău are șansele cele mai mari să îl și obțină”, a precizat un liberal pentru PS News.
Postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților este ocupat momentan de Florin Roman, noul ministru al Digitalizării, însă va rămâne vacant în următoarele 15 zile, dat fiind faptul că liberalul face parte din Executivul condus de Nicolae Ciucă.
Spre deosebire de liberali, care nu s-au grăbit în a-şi alege un nou vicepreşedinte la Camera Deputaţilor, social-democraţii şi-au nominalizat şi validat vicepreşedinţii odată cu alegerea lui Marcel Ciolacu la şefia Camerei.