„Toaleta” din fundul curții rămâne de bază în multe grădinițe rurale. După trei decenii de la căderea comunismului, grădinițele au condiții la fel de proaste sau chiar mai rele ca-n anii ’70-80. Fie că-i ger, fie că-i viscol, copiii de-o șchioapă și dascălii tremură în aceleași magazii golașe și insalubre. Clasele tot a fum de lemn ars miros, iarna tot căldură puțină este. În vremea asta, primarii care administrează grădinițele mizere, râd pe afișe electorale și cer încă patru ani de șefie peste sate.
Localnică: Noi ne pregătim. Dacă așa trebuie… Ca-n fiecare an.
Reporter: Toaletă? Aici nu e canalizare. Toaleta tot în curte?
Localnică: În curte, da! Este cu apă, dar în curte. Așa a fost proiectul, să zicem.
Reporter: Nu putea să fie în interior, toaleta?
Localnică: Ba se putea. Dar dacă așa s-a făcut atunci…
Satul Horia, comuna Axintele, județul Ialomița. Grădinița sătească împarte același acoperiș cu școala primară. Copii de grădiniță, elevii și dascălii împart aceeași latrină din curte.
Profesoară: Când e crivăț, îți vine să nu te duci. Pentru că acolo nu are nici tavan. Sus este aerisire, plasă. Și… te bate vântul din toate părțile. Nu are tavan! Este plasa asta sus și pe acolo intră… Inclusiv niște porumbei. Avem mizerie înăuntru.
Cei 40 de copii de grădiniță și elevi sunt împărțiți pe odăi încălzite cu sobe pe lemn. De toamna târziu și până primăvara, femeia de serviciu le aprinde în fiecare dimineață la 4. De când există clădirea din Horia, așa sunt condițiile. Iar COVID-ul… a pus sare pe rană. Experimentul cauzat de pandemie, în primăvară, a dovedit că elevii satului n-au logistica necesară pentru lecții online, iar pentru cei de grădiniță educația online n-are nicio noimă.
Profesoară: Eu am avut doi copii care intrau pe platformă. Bine, cu ajutorul părinților. Restul…
Reporter: Doi din câți?
Profesoară: Doi din… Am avut opt și cu cinci, treisprezece. Cum poți să-l înveți pe copil să scrie litera de mână online?
Peisajul se repetă în satul Luptători, comuna Frăsinet, Călărași. Peste trei săptămâni, dascălii, copiii de grădiniță și elevii de clase primare sunt așteptați într-o clădire cu o mică stalactită la intrare. Prin ea picură apa de ploaie de la etajul cu ferestre sparte, nefolosit de ani buni. În funcție de cum bate vântul, curtea grădiniței cu școală se umple de mirosul latrinei de lângă gard. Iarna… e iarnă și-n clase. Iar aspectul acesta enervează părinți și dascăli, deopotrivă.
Localnică: Să aibă și ei căldură cum trebuie pe timp de iarnă. Nu cu sobele alea… Mai scot fum, mai… Și mai sunt. Mai sunt de făcut!
Reporter: Igrasie mare, multă…
Localnică: Văd că acum au învelit-o. E binișor.
În România cu pretenții europene, locul acesta trist figurează ca instituție de învățământ. Și pentru autorități pare ceva firesc, normal.
Reporter: Dumneavoastră, ca viceprimar, ce le transmiteți părinților care vor să-și dea copiii la grădiniță aici?
Silviu Dițoiu, viceprimar în Frăsinet, Călărași: Ce să le transmit? Că or să fie… Copiii sunt în siguranță, au totul pregătit, curățenie…
Reporter: Și recreația în curte, în spate?
Silviu Dițoiu, viceprimar în Frăsinet, Călărași: În curte, da!
Recreația, așadar, în curtea cu iz de latrină. Mai mult confort pentru copiii satului Luptători… poate la anul. Deocamdată, aici și prin alte părți, școala românească rămâne corigentă la sănătate și repetentă la confort.
sursa: digi24.ro
