Biroul Executiv al PNL a votat, marţi, ca Rareş Bogdan să preia şefia organizaţiei PNL Diapora. Europarlamentarul PNL a declarat că se aşteaptă la peste un milion de voturi din Diaspora.
Rareş Bogdan, proaspătul preşedinte al PNL Diaspora, a mai declarat că îşi propune să înceapă un turneu în ţările cu o comunitate mare a românilor şi că Diaspora reprezintă ”a doua Românie, în afara graniţelor şi trebuie tratată ca atare şi mai ales respectată şi ajutată”.
”Voi începe un tur european şi apoi voi trece Oceanul. Vom construi o structură politică care în 2024 se va mişca perfect în cele trei rânduri de alegeri”, a spus Rareş Bogdan, pentru News.ro, precizând că îşi propune să meargă în Spania, Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Grecia şi apoi va face o deplasare în SUA şi Canada, în comunităţile mari de români din aceste ţări.
Noul preşedinte al PNL Diaspora a precizat că ”se aşteaptă la peste milion de voturi din diapora, din care câteva sute de mii să se îndrepte spre PNL şi candidatul liberal la prezidenţiale”.