Prințesa Sofia a Suediei lucrează alături de personalul medical, după ce a urmat un curs intens pentru a ajuta în timpul crizei generate de pandemia noului coronavirus, relatează Daily Mail.
Prințesa, căsătorită cu prințul Carl Phillip, a urmat un curs de medicină de trei zile la Colegiul Universitar Sophiahemmet din Stockholm, unde este membru de onoare.
După finalizarea cursului, Sophia a putut să-și înceapă activitatea de asistență medicală în timpul pandemiei de Covid-19.
Universitatea Sophiahemmet din Stockholm a pregătit 80 de persoane pe săptămână pentru a-i mai degreva de sarcinile imposibile pe care le au medicii și lucrătorii medicali din țară, potrivit rapoartelor mass-media locale.
Directorul departamentului de informații și presă de la Curtea Regală, Margaretha Thorgren, a declarat că prințesa vrea să contribuie voluntar la asistența medicală la momentul în care resursele sunt
reduse.
Prințesa Sofia a devenit parte din familia regală suedeză în 2015, după ce s-a căsătorit cu Phillip. Cuplul are doi copii, prințul Alexandru și prințul Gabriel, care sunt al cincilea și al șaselea succesor la tron.