Cătălin Cherecheş a fost dat în urmărire de Poliţie
Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost dat în urmărire, potrivit site-ului Poliţiei Române, după ce a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Poliţia Română l-a dat în urmărire pe Cătălin Cherecheş.
„Condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, potrivit Poliţiei Române.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au primit vineri de la instanţă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis „pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare”, pentru luare de mită în formă continuată.
„Astfel, poliţiştii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”, transmite Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş.
Vineri, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
sursa Mediafax