Ascultă, privește și… taci
Cei care ne fac rău sunt, în realitate, binefăcătorii noștri. Sună cam bizar, cel puțin din perspectiva logicii curente și a manualelor de dezvoltare personală.
Cum să-i lăsăm pe alții să ne calce în picioare? Oare n-avem o demnitate de apărat, chiar să devenim „preșul” agresorilor noștri? Unde ne situăm cu pasiunea pentru dreptate, în numele căreia refuzăm să iertăm, să îngăduim lângă noi pe celălalt, să ridicăm nivelul de compasiune și empatie, dar ne amintim repede că avem la îndemână „piatra” urii, a disprețului, a răzbunării, calomnierii sau furiei?
Poate că este normal și omenesc să ripostezi în fața răului și a răufăcătorilor. Dar de un lucru ar fi bine să ținem cont: nu întotdeauna riposta este reacția corectă. Alternativa? Ascultă, privește și taci.
De altminteri, când suntem sub dușul rece al rău-voitorilor, tendința noastră este să ripostăm, deoarece simțim un imbold lăuntric care ne împinge să ne apărăm numele, onoarea, cariera, izbânzile, imaginea, chiar și prostia. În realitate, acționând astfel, lovim înapoi în noi înșine, intrăm într-un cerc vicios al justificărilor drepturilor noastre care ne subminează pacea lăuntrică sau sufletească.
Păstrând pacea și evitând tărăboiul, avem de partea noastră oportunitatea de a rămâne sub auspiciile divine ale harului, care nu numai că vindecă traumele, ci transformă rănile în valori spirituale.
De aceea, „ascultă, privește și taci! / Ascultă, să-nveți să vorbești, / Privește, să-nveți să clădești. / Și taci, să-nțelegi ce să faci… / Ascultă, privește și taci.” (Ion Minulescu)
Pace, har și trezvie!
