Fotografii şi gânduri primite de la oameni
„Mama mi-a povestit că, în tinerețea ei, atunci când studia la facultate în Cluj, bunica mea din Maramureș obișnuia să îi trimită săptămânal o scrisoare. Întrebată deseori de ce nu îi telefonează, în loc să piardă timpul cu scrisorile, bunica îi răspundea întotdeauna la fel: „Ca să mă auziți și atunci când n-o să mai fiu pe aici!”.
Și avea dreptate. Deși nu îmi amintesc vocea ei, căci a murit când aveam aproape 2 ani, de fiecare dacă cand recitesc nenumăratele scrisori pe care i le trimitea mamei și în care întreba mereu de mine – „dragul ei nepot gingaș”, simt ca o aud vorbind.
Chiar și acum, „când nu mai e pe aici”, o aud pe bunica mea cum îmi vorbește din scrisori, promițându-mi ca va avea întotdeauna grijă de mine, oriunde s-ar afla.” (Bogdan D.)