Pensiile şi salariul minim pe economie vor fi majorate, de anul viitor, iar banii necesari sunt prevăzuţi în bugetul pregătit acum de guvern. În plus, premierul dă asigurări că vârsta de pensionare va rămâne aceeaşi.
Executivul a aprobat deja limitele pentru cheltuielile din 2020, care vor fi cu peste 40 de miliarde de lei mai mari decât veniturile. Pentru a face rost de bani în plus la buget, acciza la ţigări va creşte, iar indemnizaţiile încasate de demnitari vor fi îngheţate.
În proiectul bugetului pe anul viitor, care va ajunge şi în dezbaterea Parlamentului, sunt asiguraţi banii necesari atât pentru creşterea pensiilor, cât şi a salariului minim pe economie, dă asigurări Executivul.
Ludovic Orban: „Legea pensiilor produce o cheltuială pe anul viitor de 16 miliarde, iar cheltuiala creşte în anii următori, mai ales că legea pensiilor prevede şi recalcularea pensiilor ulterioare.”
Concret, bugetul pe anul viitor asigură creşterea pensiilor cu 40%, de la 1 septembrie. Asta înseamnă că punctul de pensie va fi majorat de la 1.265 de lei, cât e în prezent, la 1.775 de lei.
Vârsta de pensionare NU va creşte. Totuşi, este posibil ca anumite categorii profesionale să aibă posibilitatea de a munci mai mult la cerere.
Ludovic Orban: „Vârsta de pensionare rămâne 65 de ani, dar decizia dacă ei continuă trebuie să le aparţină lor, nu cum e cazul educaţiei, să li se dea din an în an dacă vrea directorul şcolii pe ochi frumoși.”
Pentru anul viitor este prevăzută şi creşterea salariului minim, cu 7,2 procente, de la 1 ianuarie. Asta înseamnă că un angajat plătit la acest nivel va primi 83 de lei în plus în mână, respectiv 1.346 de lei. De măsură ar urma să beneficieze circa 1,3 milioane de angajați. De asemenea, măsura ar urma să aducă venituri anuale suplimentare la bugetul statului (din asigurări sociale și din impozitul pe venit) de circa 3 miliarde de lei. Majorări vor fi şi în anii viitori, până la nivelul de 3.000 de lei brut.
Bugetul pe anul viitor este construit pe un deficit de cheltuieli mai mari cu peste 40 de miliarde de lei faţă de încasări. Diferenţa va fi acoperită din împrumuturi şi, spune Executivul, din economii. De exemplu, din îngheţarea indemnizaţiilor de hrană şi a celor încasate de demnitari – de la preşedinte, premieri şi până la parlamentari. Aşadar, în cazul lor, salariile nu vor mai creşte de la anul.
Pentru a face rost de bani în plus la buget, acciza la ţigarete va creşte cu 4 procente. Asta va duce, cel mai probabil spun economiştii, la scumpirea pachetelor de ţigări.
Ludovic Orban: „Intentia noastră este ca deficitul pe anul viitor să fie sub 3,6% şi pregătim măsuri şi mai serioase pentru anii care vor urma.”
Guvernul va interzice, prin legea bugetului, interzicerea cumului pensiei cu salariul de la stat. Interdicţia nu se va aplica însă celor care au pensia mai mică decât salariul minim brut, adică 2.080 de lei.
Forma finală a bugetului va fi decisă de guvern la sfârşitul acestei săptămâni şi transmisă Parlamentului. Dacă până atunci, Executivul nu se asigură că are o majoritate în legislativ care să-i voteze bugetul fără modificări majore, Cabinetul Orban ia în calcul să-şi angajeze răspunderea şi pentru această lege.
Asta ar însemna că bugetul nu va fi dezbătut în Parlament, doar guvernul va decide ce propuneri făcute de parlamentari va aproba.