Consilierul municipal al PNL Bistrița Mihai Sărmășan, scrie pe contul său de Facebook, că Primăria Bistrița ar putea oferi locuitorilor din oraș măști de protecție la un preț avantajos după modelul Primăriei municipiului Oradea.
„Aşa se face !
Treabă bună a făcut primarul Bolojan. A pus în vânzare măști de protecție la prețul de 1,5 lei bucata. De luni, măștile vor putea fi cumpărate și de la primărie. Orădenii au garanţia că pot circula în siguranţă în autobuze şi troleibuze.
Banii alocați evenimentelor culturale de către Primăria Bistrița sunt foarte mulți, iar anul acesta cu siguranță nu vom avea parte de concerte și spectacole.
Modelul oferit de primarul Oradiei poate fi un exemplu bun si pentru Bistrița, cetățenii orașului putând să primească măști de protecție la un preț rezonabil. Dar vede cineva acest lucru…?”, este postarea consilierului municipal PNL pe contul său de socializare.