Oana Ruști, medic rezident Chirurgie Generală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a fost numită președinte interimar al tinerilor liberali din municipiul Bistrița.
În vârstă de 26 de ani, Oana Ruști, este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, ea fiind fiica doctorului Ionel Ruști, consilier municipal PNL din anul 2020, cel care împreună cu soția, dețin Clinica Medicală Alteo din municipiul Bistrița.
Foarte activă pe rețelele de socializare, cu peste 10 000 de urmăritori pe contul său de Instagram, Oana Ruști, noul președinte interimar al TNL Bistrița, va trebui să revigoreze în viitor, o organizație de tineret care în ultimii ani a fost mai mult absentă decât prezentă, cu atât mai mult cu cât anul viitor este un an electoral, cu patru rânduri de alegeri.
sursa FOTO: @Instagram Oana Ruști