„În prezenta legislatură din 466 de parlamentari, doar 17% sunt femei, în
scădere cu 2% față de legislatura precedentă, ceea ce este un lucru tragic.”
Cu prilejul desfășurării celei de-a cincea ediții a „Parlamentar pentru o zi”,
peste 100 de elevi și studenți din țară și-au petrecut ziua în Parlamentul
României pentru a descoperi viața de parlamentar, cum se poate elabora o lege
și care sunt etapele procesului legislativ.
Tinerii „parlamentari” pentru o zi au elaborat proiecte legislative, în urma
cărora a avut loc un concurs. Proiectul învingător intitulat „Cote de gen egale
pe listele electorale” a fost cel al echipei CEL Argeș, prezentat de liderul
acesteia Marin Sebastian:
„Proiectul nostru legislativ nu doar că este important, este esențial pentru
România la care cu toții visăm, o Românie dezvoltată, o Românie a viitorului și
nu a trecutului!
Acesta presupune modificarea Legii cu nr. 208/2015 privind desfășurarea
alegerilor parlamentare. Ne dorim cote egale de reprezentare atât pentru
femei, cât și pentru bărbați, pe listele electorale ale partidelor.
În prezenta legislatură din 466 de parlamentari, doar 17% sunt femei, în
scădere cu 2% față de legislatura precedentă, ceea ce este un lucru tragic.”
De ce credeți că avem nevoie de această propunere legislativă?
„Pentru că femeile s-au dovedit a fi mult mai competente decât bărbații. Un bărbat nu
poate să facă o lege pentru femei mai bună decât o femeie, deoarece nu se află
în corpul acesteia. Parlamentarii femei s-au dovedit mai eficienți la realizarea
inițiativelor legislative în domenii precum: sănătate, educație, muncă, familie și
protecție socială etc.
În alte state europene se poate, și în Republica Moldova s-a putut mai bine
decât la noi, întrucât aceștia au 33,33% parlamentai de sex feminin. La noi de
ce să nu se poată?”