În lume există puţine femei neurochirurg, iar una dintre pionierele acestui domeniu a fost o româncă. Doctoriţa Sofia Ionescu, născută la Fălticeni pe 25 aprilie 1920 cu numele Ogrezeanu. Tatăl ei, Constantin Ogrezeanu, a fost casier la BNR Fălticeni. Mama, Maria Ogrezeanu, a fost casnică. Sofia, căreia i s-a mai zis și Gherghina, a urmat școala primară în orașul natal, l după care a făcut primele șase clase la Liceul de Fete Fălticeni și ultimele două la Școala Centrală de Fete „Marica Brâncoveanu” din București, unde a luat bacalaureatul în 1939.
Execută un prim stagiu de practică la oftalmologie. Al doilea stagiu îl face în 1943, în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, o localitate de lângă Fălticeni. De la 15 octombrie 1943 efectuează un stagiu de internat in Serviciul de Neurochirurgie din Spitalul nr. 9 din București, intrând în prima echipǎ neurchirurgicalǎ, consideratǎ echipa de aur, alături de prof. dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești și doctorii Constantin Arseni și Ionel Ionescu (devenind din 1945 soțul domnișoarei doctor Sofia Ogrezeanu), care la acea dată erau medici secundari în cadrul specialitǎții. Și-a dovedit priceperea în timpul unei operaţii pe care a făcut-o suplinind un coleg.
Programul de lucru la era epuizant, cu operaţii care începeau la ora 5 dimineaţa şi până la prânz, însă echipa deosebită, din care făceau parte profesorul Dimitrie Bagdasar – întemeietorul neurochirurgiei din România -, doctorul Constantin Arseni şi doctorul Ionel Ionescu, care avea să-i devină soţ, a motivat-o să facă faţă şi să evolueze profesional. În anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. În fiecare dimineaţă, Sofia Ionescu făcea operaţii pe creier, iar după-amiaza, pe coloană, unele operaţii fiind realizate în premieră, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieţi. Fiecare soluţie găsită a însemnat pe urmă o comunicare ştiinţifică prezentată în străinătate şi, implicit, o recunoaştere internaţională.
În perioada de vârf a carierei reputatei doctoriţe erau atât de puţine femei neurochirurg în lume, încât în 1970, la momentul când şeicul din Abu Dhabi căuta o doctoriţă cu această specializare ca să o consulte pe una din soţiile lui – religia interzicându-i să permită unui bărbat să pătrundă în haremul său -, a găsit-o doar pe doctoriţa Sofia Ionescu.
O altă întâmplare legată de această temă a rarităţii doctoriţelor neurochirurgi s-a petrecut în Franţa, când medicii au cerut dovada că doctoriţa română chiar operează, iar dovada consta în nişte bătături făcute în anumite locuri ale mâinii de instrumentele specifice neurochirurgiei. Văzând bătăturile mai mari decât ale lor, francezii au fost uimiţi. După propriile declaraţii, a fost o persoană foarte credincioasă, frecventând Biserica Olari din Bucureşti şi rugându-se icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la care mereu a primit răspuns şi ajutor.
„În copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată în faţa pianului. Dar din dorinţa de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toată viaţa, la operaţiile cele mai dificile, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu într-un interviu. Doctoriţa Ionescu a avut doi copii, pentru care nu prea a alocat timp, după cum spunea în interviurile date, fiindcă era foarte ocupată cu operaţiile şi cu pregătirea studenţilor sau scrierea articolelor de specialitate, peste 100 la număr.A fost membră a mai multor organisme şi a primit numeroase premii, din care amintim: premiul “Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, Membru Emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale, premiul “Inginer Elisa Leonida Zamfirescu”, Diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului Fălticeni, iar în 2008, cu doar câteva săptămâni înainte de a trece la cele veșnice pe 21 martie, primeşte cea mai înaltă distincţie a României, Steaua în grad de Cavaler.
