Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia, este situată în „Țara Lăpușului”, în partea de sud a județului Maramureș, la o distanță de cca. 50 km de orașul Baia Mare și 43 km de orașul Dej.
Mănăstirea Sfânta Ana-Rohia a luat ființă în anul 1923. Ctitorul ei este Nicolae Gherman, din satul de la poalele „Dealului viei”, deal pe care se găsește astăzi mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în numele fiicei sale, Anuța, care a murit la vârsta de 10 ani. Lăcașul a rămas la stadiul de schit din cauza accesului greu în deal.
În 1996, vechea bisericuță este demolată, iar pe locul ei se construiește o noua biserică. Are o înălțime de 48 m la bază și o lungime de 22 m, iar la subsol se găsește paraclisul catacombă. În 2001, se construiește o poartă de intrare la sat și se ridică o biserică și o casă din lemn.
sursa: Facebook Transilvania Frumoasă