Lucrările pe anumite porţiuni ale drumului dintre Pâncota şi Buteni arată calitatea îndoielnică a acestora, devenind din nou, virale pe reţelele sociale. Asfaltările cu probleme s-au derulat în zona localităţii Cuied. Aici, stratul de asfalt a fost turnat peste acostamente!
În urmă cu aproximativ o lună, erau semnalate alte probleme, legate de dezlipirea unor bucăţi de asfalt de pe marginea drumului, semn că ceea ce s-a turnat acolo are calitate îndoilenică.
De altfel, conducerea CJA a fost luată la ţintă, fiind arătată cu degetul din pricina lucrărilor proaste. Iustin Cionca, şeful CJA, a dispus oprirea lucrărilor.
„Am verificat astăzi realizarea lucrării de asfaltare în satul Cuied, parte a drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni. În urma consultării cu specialiștii din Direcția Tehnică a Consiliului Județean, s-a dispus oprirea lucrărilor, verificarea compoziției asfaltului și a pașilor tehnologici”, a spus Iustin Cionca, preşedintele CJ Arad.
Sursa :ziardearad