ANAF va publica “lista albă” în această lună. Verificaţi dacă lucraţi la o companie fără datorii
ANAF va publica, trimestrial, lista contribuabililor, persoane juridice, care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante. Astfel, până la sfârşitul lunii ianuarie ANAF va publica “lista albă” a contribuabililor corecţi pentru primul trimestru al anului 2023.
Această obligaţie, survine ca urmare a publicării în 2022 a Ordinului ANAF 1.923/2022 – Procedură din 1 noiembrie 2022 de publicare a listei contribuabililor care nu înregistrează obligaţii restante, publicată în Monitorul Oficial nr. 1058 din 1 noiembrie 2022.
Condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ de către contribuabili la întocmirea listei:
a) sunt depuse, pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, toate declaraţiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal;
b) au achitate la scadenţă/termenul de plată prevăzut de lege, obligaţiile fiscale principale şi accesorii, în trimestrul pentru care se realizează publicarea listei;
c) nu înregistrează obligaţii bugetare restante la data întocmirii listei.
În categoria contribuabililor care sunt cuprinşi în listă fac parte şi contribuabilii care se încadrează în situaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, inlcusiv cei care beneficiază de înlesniri la plată acordate potrivit legii, care se află în derulare.
Având în vedere faptul că pentru o parte din obligaţiile declarative nu există un termen clar de depunere a declaraţiei (ex. declaraţia de accize se depune la autoritatea competentă în termen de 5 zile calendaristice de la data eliberării pentru consum, potrivit art. 346 alin. (3) din Codul fiscal – data cunoscută doar de către contribuabil), condiţia de declarare se verifică la data întocmirii listei, respectiv dacă până la această dată, sunt depuse toate declaraţiile, conform vectorului fiscal, indiferent de termenul legal de declarare
sursa Mediafax