Legendarul antrenor al echipei de gimnastică feminină a României, desemnat cel mai titrat antrenor al tuturor timpurilor de către World Record Academy, Octavian Bellu, împlinește astăzi 70 de ani.
Într-un interviu acordat Agerpres, antrenorul susţine că gimnastica artistică i-a adus satisfacţii foarte mari, dar pentru toate acestea a trebuit să plătească un preţ mare în ceea ce înseamnă familie şi viaţă socială, ca urmare mai ales a izolării în cantonamentul de la Deva. Cu toate acestea spune că nu are regrete şi că nu ar schimba nimic chiar dacă i s-ar oferi această şansă.
Pregătit inițial să devină medic, tânărul Octavian Bellu s-a îndreptat către antrenorat după ce a practicat timp de 12 ani gimnastica. A avut performanţe doar ca junior, dar ca senior nu a fost convocat la loturile naţionale şi, în consecinţă, a avut mai mult timp să observe munca antrenorilor de gimnastică, după cum mărturisește. La momentul respectiv nu îşi închipuia însă că urma să aibă o carieră de excepţie în antrenorat.
Deşi de numele lui se leagă istoria gimnasticii româneşti de după 1981, an când se încheia „era Bela şi Marta Karolyi”, antrenorul afirmă că nu şi-a numărat niciodată medaliile cucerite ca antrenor. Nu a fost pasionat de statistică şi nici nu consideră că cele 305 medalii, care îi sunt atribuite de statisticieni, i-ar aparţine în totalitate.
„Şcoala românească de gimnastică, apreciată sau contestată, a marcat istoria gimnasticii mondiale”, spune el.
Bellu a lucrat în cariera sa cu sportive de legendă ale României precum Ecaterina Szabo, Daniela Silivaş, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, dar şi cu cea mai valoroasă gimnastă a lumii, Nadia Comăneci, chiar dacă pentru puţin timp.
Întrebat dacă România şi-a arătat pe deplin recunoştinţa pentru toate performanţele realizate, Octavian Bellu a afirmat că nu se poate plânge nici din punct de vedere financiar şi nici moral, precizând că dacă voia să câştige mai mult era plecat demult din ţară.
Referitor la regresul gimnasticii româneşti din ultimii ani, el a subliniat că acesta nu poate fi legat de retragerea sa de la conducerea lotului feminin. Primele semne că pentru România urmează o curbă descendentă le-a remarcat în anul 2000, odată cu scăderea nivelului de selecţie la nivel naţional.
Cu toate acestea, Octavian Bellu nu şi-a închipuit că gimnastica românească va ajunge atât de jos încât nu doar că nu va mai câştiga medalii, dar nici nu se va mai califica la Jocurile Olimpice cu echipa.
Rezultatele României de la Campionatele Europene de la Mersin din decembrie 2020, atât la senioare, cât şi la junioare, reprezintă în opinia tehnicianului „un licăr de speranţă că gimnastica românească poate reveni pe un proiect pe termen mediu şi lung la masa celor valoroşi”. De altfel, Octavian Bellu este încrezător că una dintre fetele din proiectul „Ţară, ţară, vrem campioane”, în care este implicat, va urca pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
