Preşedintele Klaus Iohannis a explicat joi seară, într-o discuţie cu presa la Palatul Cotroceni pe tema pensiilor, că nu creşte vârsta de pensionare, aşa cum fals au insinuat unii politicieni din PSD pentru a panica populaţia.
„Vreau să subliniez un lucru foarte, foarte important: nu vorbim de creşterea vârstei de pensionare. Am văzut că de la PSD, imediat, au sărit unii în sus că noi vrem să creştem vârsta de pensionare. Nu este adevărat!”, a precizat Iohannis.
Astfel, şeful statului a explicat că liberalii nu îşi doresc să crească vârsta de pensionare, ea rămâne aşa cum este stabilită, însă pentru persoanele care doresc să muncească mai mult, se va crea posibilitatea legală pentru a face acest lucru.
„Încă o dată, este o opţiune, nu este o obligaţie”, a atras atenţia preşedintele.