Jurnalistul Mircea Mester „de origine bistrițean” , a publicat pe Facebook un mesaj adresat politicienilor, in contextul epidemiei de coronavirus, care a devenit viral in scurt timp.
Unde-o să mergeți, mă, acum? La Viena e închis, la Zurich e plin, la Milano e iad. O să luați avioanele și-o să zburați în Kazahstan ca să vă scoată virusul din gâtlej?
O să vă tratați în spitalele regionale desenate pe hârtii. În planuri colorate și aruncate la mișto în găleți, între calendare. Câte paturi încap într-un spital desenat pe o coală A4? Câte saloane business pot fi asamblate dintr-o broșură cu hârtie fină? O să tocați și-o să mâncați programe de guvernare, sperând că virusul pleacă de pe esofag ca osul de pește.
O să puteți să căutați minerale și vitamine în cele trei rânduri de borduri. Vești proaste: se sfărâmă ele repede, dar nu se dizolvă în apă. Și-o să vă și colcăie noroiul în mațe, păcat de spumantul ăla de aseară.
Unii dintre voi, care au rezemat o viață întreagă fotoliile alea din Parlament, au ajuns la vârste la care virusul are miros de șmirghel pe cornee. Nu-i ironică viața asta? Să ți se pară decenii la rând că ești monumental, să te preocupi ani la rând de un singur lucru – cum să îndoi legile când ți-au rămas mici și te strâng de gât – dar să-ți fie frică de o sferă cu țepi mai mică decât vârful acului? N-ai mirosit-o pe-asta, barosane. Erai așezat, frezat, aranjat. Te uitai la pensiile alea votate cu stânga și primite cu dreapta și credeai că ți-au mai rămas niște zeci de ani în care te vor mângâia balinezele pe bombeu.
Toate conturile alea dosite prin țări magnifice nu te ajută să cumperi medicamente și vaccinuri care nu există? Poate suni pe linia scurtă la Institutul Cantacuzino să dezvolte ei unul în regim de urgență. Și-ți vor răspunde instantaneu, că doar ești domnu’ șef, le plătești salariile cu sudoarea dosului palmei. Dacă le-o fi plătit cineva oamenilor de acolo abonamentele și internetul, că facturile de apă și de curent se adună vraf în colțul ferestrei, să nu intre frigul.
Ți-e frică, gâscane, te cam strânge cravata?
Poate azi, măcar azi, în fumul ăsta incert pentru toată lumea, veți învăța naibii să ne respectați viața. Și brusc viața vă va respecta când o fi să cadă ghilotina, a scris Mircea Meșter.
