Irina Begu s-a calificat, miercuri seara, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe croata Petra Martic cu 7-5, 6-7 (7), 6-3.
Irina Begu (30 ani, 79 WTA) s-a impus după două ore şi 33 de minute în faţa croatei Martic (30 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 26. Begu şi-a egalat astfel performanţa din 2015, când a atins turul al treilea la Wimbledon.
Românca a reuşit să câştige primul set cu 7-5, după ce a fost condusă cu 4-2. În actul secund, Begu a avut 5-3, dar a fost egalată, iar în tiebreak a ratat două mingi de meci (la 6-5 şi 7-6), după care Martic a restabilit egalitatea la seturi. În decisiv, Begu s-a desprins la 4-1 şi a obţinut victoria cu 6-3.
Irina Begu a încheiat cu 6 aşi, 40 de winners şi 25 de erori neforţate, în timp ce Martic a totalizat 5 aşi, 3 duble greşeli, 42 de winners şi 44 de erori neprovocate, potrivit Agerpres.
În turul al treilea, Begu o va înfrunta pe poloneza Iga Swiatek (20 ani, 9 WTA), a şaptea favorită.
sursa digi24