de Mihai Sărmășan
Echipa de fotbal a Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud și-a perfectat nu mai puțin de șapte meciuri amicale.
După reunirea lotului – programată în 22 ianuarie, jucătorii noștri vor întâlni Voința Livezile, echipa de tineret a FC Universitatea Cluj, FC Unirea Dej, CS Minerul 1947 Ocna Dej, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj, CSM Sighetu Marmației și CSM Avântul Reghin.
Cu excepția meciului cu CSM Sighetu Marmației care se va disputa la Vișeu de Jos, în județul Maramureș, toate partidele se vor juca pe Baza Sportiva Gloria din strada Aerodromului nr. 33 Bistrița.
La finele anului 2023, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud este lider în seria a 9-a din Liga a 3-a, cu 36 de puncte – șase mai multe decât ACS Mediaș 2022, echipă pe care o vom întâlni în etapa a 16-a, programată în 9 martie, în deplasare pe stadionul Gaz Metan din Mediaș.
sursa FOTO/text: Facebook CS Gloria 2018 BN