Facebook şi Instagram au căzut la nivel global. În România problema a apărut în jurul orei 17:00
Reţeaua de socializare Facebook pare să se confrunte cu probleme după ce sute de mii de persoane au raportat că nu pot accesa conturile.
Marţi, 5 martie 2024, nu mai este posibilă accesarea diferitelor platforme Meta, în special Facebook şi Instagram, dar şi Threads şi Messenger.
În România problema pare să fi apărut în jurul orei locale 17:00. Conturile multor persoane au fost delogate automat şi accesarea nu este posibilă. În procesul de logare problema majoră pare să fie nerecunoaşterea parolei.
Pe Instagram, nu este posibilă actualizarea fluxului. Whatsapp, însă, nu este afectat de această întrerupere, potrivit constatărilor Tech&Co.
Pe site-ul de specialitate Downdetector problema a fost raportată deja de peste 350.000 de utilizatori din întreaga lume.
Ultima întrerupere majoră a serviciilor asociate cu Facebook datează din mai 2023 , şi a vizat Messenger, care nu a mai fost disponibil mai mult de o oră.
De asemenea, Meta a trebuit să se confrunte cu o întrerupere gigantică, care a afectat toate serviciile sale, în octombrie 2021. Aceasta a durat aproape şase ore.
sursa Mediafax