Datoriile acumulate au îngropat celebra fabrică de pantofi Clujana. Producția a fost oprită, iar pe ușă s-a pus lacătul. Fabrica riscă falimentul până la sfârșitul anului, scrie Ziua de Cluj. În ultimii 30 de ani s-au încercat mai multe variante de salvare a fabricii, dar fără succes. În anii ’80, Clujana era cea mai mare fabrică de încălțăminte din estul Europei și avea 11.000 de angajați.
Compania Clujana și-a oprit activitatea, după 111 ani de existență. Fabrica înființată la Cluj încă din 1911 se află în proprietatea Consiliului Județean Cluj, care deține 93,4412% din acţiunile Clujana.
În 2018, Clujana a fost cumpărată de Consiliul Județean (CJ) Cluj pentru a fi salvată de insolvență. De atunci și până în prezent, fabrica a reușit să revină pe linia de plutire, ba chiar făcuse și profit. În 2019 veniturile provenite din vânzarea produselor au crescut cu 136% față de anul precedent, iar Clujana S.A. a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 1.847.754 milioane de lei, cu un număr mediu de 123 de angajați.
„Noi nu suntem proprietarii fabricii. Am primit pe vremea acelei privatizări de la Fondul Proprietatea în custodie niște acțiuni Clujana. Nu suntem acționari majoritari, practic nu suntem proprietari, Statul în ansamblu este acționar. Practic, Statul prin Ministerul Finanțelor Publice este acționar, noi avem doar dreptul de proprietate asupra clădirilor, fabrica în sine a rămas una în regim privat, a funcționat după regulile economiei de piață”, a declarat Alin Tișe, într-un interviu pentru Ziua de Cluj.
Fabrica Clujana a fost înființată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Frații Renner & Co”. După Primul Război Mondial (1914-1918) a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în „Dermata” și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.
A fost nationalizată de guvernul comunist în 1948 și redenumită „Fabrica de încălțăminte Janos Herbak”, apoi „Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj”, iar în final „SC Clujana SA”. În anii ’80, fabrica ajunge cea mai mare de acest gen din estul Europei și a avut și 11.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc.
După Revoluție, fabrica a cunoscut un declin constant.
