Dragoș Nicolae Pîslaru este un economist, profesor și cercetător în domeniul științelor economice, antreprenor și om politic român. Din 2019 este europarlamentar USR PLUS. A deținut funcția de ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice în guvernul Dacian Cioloș din 18 aprilie 2016 până în 4 ianuarie 2017. Ca deputat în Parlamentul European din partea USR PLUS, face parte din grupul europarlamentarilor Renew Europe. A fost membru al PLUS, iar ca urmare a congresului post-fuziune din cadrul USR PLUS, din 3 octombrie 2021 face parte din Biroul Național al formațiunii.
” Azi e Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.
Azi celebrăm drepturile pe care noi nu le respectăm pentru copiii din România.
Mai mult ca oricând, această pandemie ne-a demonstrat că, pentru autorități și pentru politicieni, copiii sunt doar numere pe hârtie.
Numere care generează statistici sumbre la nivel european.
De drepturile copiilor noștri nu trebuie să ne amintim doar pe 20 noiembrie, ci zilnic, prin fiecare decizie pe care o luăm.
Astăzi ar trebui să-i felicităm pe World Vision Romania, Terre des hommes – Romania, Salvati Copiii Romania, UNICEF Romania, Eurochild și toate organizațiile și oamenii extraordinari care nu-și amintesc de drepturile copiilor doar într-o singură zi.
Ca europarlamentar, am insistat întotdeauna să punem copiii pe primul loc. Am introdus în Mecanismul de Redresare și Reziliență un întreg pilon pentru copii și tineri, am făcut un adevărat maraton instituțional menit să pregătească terenul pentru Garanția pentru Copii, iar cea mai recentă realizare este Rezoluția pentru tineri, un document menit să reglementeze aspectele sociale și de muncă pentru revenirea din pandemie și pentru anul 2022, Anul European al Tineretului.
Și nu mă opresc aici.
Nimeni vreodată n-ar trebui să se oprească din a face bine pentru copiii noștri.” – Dragoș Pîslaru