reporter special : Crina Moldovan
După 2 ani de restricții, anul acesta, prin dispoziția ministrului educației, Sorin Câmpeanu, în prima zi de școală, părinții și bunicii au putut deopotrivă, să împartă bucuria unui nou început.
Porțile școlii au fost larg deschise, iar sălile de clasă s-au umplut de glasurile zglobii ale copiilor, bucuroși că astăzi au pășit împreună cu părinții și bunicii lor, într-o nouă aventură, în lumea minunată a cunoașterii.
Emoții evervescente, cu precădere pentru cei mici, cu ocazia revederii după vacanță a colegilor de clasă, dar și a învățătorilor și a profesorilor.
Zâmbete și flori încărcate de dragoste și de recunoștință au pictat astăzi minunat, chipurile a mii de copii, au umplut brațele doamnelor învățător și profesor și au dat culoare școlilor, care au redevenit la început de an școlar, prietenoase și deschise către comunitate
La Bistrița, la școala generală „Avram Iancu”, princhindeii au fost așteptați în bănci cu un mesaj de încurajare din partea creionașului „magic”, dar și cu o prăjiturică dulce, pentru o doză în plus de energie la început de drum.
Succes în noul an școlar, dragi copii!