Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că „mai devreme sau mai târziu” se va renunţa la pensiile speciale, întrucât sistemul de pensii nu îşi va putea permite să le plătească. Boc a desființat pensiile speciale în mandatul său de premier, dar guvernele PSD și majoritățile controlate de PSD din Parlament le-au reintrodus începând cu 2015.
- „În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a spus Boc,
El a declarat că va susţine în continuare interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.
„Poate acum se înţeleg mai bine greutăţile pe care le-am avut în acele momente de criză. (…) Eu voi susţine în continuare acest punct de vedere, consider că peste un anumit plafon ar trebui să fie interzis cumulul pensiei cu salariul. Nu ştiu cum va reglementa actualul Guvern, dar consider că este o măsură de bun simţ”, a mai spus fostul premier.