Emil Boc, primarul județului Cluj a votat, duminică, în jurul prânzului. Acesta a ținut să le mulțumească clujdenilor pentru că s-au comportat exemplar în ultima perioadă, în ceea ce privește măsurile împotriva noului coronavirus, ceea ce face procesul electoral mai sigur.
„Aș vrea să le mulțumesc clujenilor pentru că datorită responsabilității lor și a atitudinii lor civice am putut să continuăm desfășurarea activităților economice putem să desfășurăm și votul în condiții normale și am evitat măsuri care trebuiau luate dacă n-am fi avut un comportament responsabil
Am votat, totul merge bine, repede, nu este risc de contaminare și în consecință îi invit pe clujeni să vină vot pentru că este o datorie civică și democrația are nevoie de noi. Democrația este mai slabă fără prezența noastră.
Am votat cu partidul locurilor de muncă, cu partidul împotriva sărăciei, investițiilor și fondurilor europene, care arată respect și susținere pentru proiectele Clujului, fie că este vorba de autostrada Transilvania, centura metropolitană, de metrou sau de spitalul de copii, de cel regional de urgență sau de trenul metropolitan… Am votat ca aceste proiecte să devină realitate. Aceste lucruri vor fi posibile dacă astăzi românii vor merge la vot și vor ține cont de aceste interese ale clujenilor”, a declarat Boc.
Susțin vaccinul. Mă voi vaccina, public dacă va fi nevoie
În ceea ce privește situația epidemiologică din Cluj-Napoca, edilul a declarat că rata de infectare a scăzut, iar când vaccinul anti-COVID va apărea, nu va ezita să se imunizeze.
„Din fericire, rata de infectare pe municipiul Cluj-NApoca este in scădere. A coborât sub 7 la mie, începând de ieri și speram sa continue acest trend descrescător pentru că ne va permite și încet dar sigur să revenim către o anumită formă de noramliatate. Sunt convins că vaccinul va ajuta si mai mult. Personal susțin vaccinul. Mă voi vaccina, public dacă va fi nevoie. Uniunea Europeană l-a validat și nu validează orice și oriunde și oricând, de aceea am așteptat atât, ca să fim în siguranță”, a spus primarul.