Djokovic s-a calificat în sferturile de finală de la US Open. Surpriză pe tabloul feminin
Novak Djokovic s-a calificat în sferturile de finală ale ultimului turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins cu 6-2, 7-5, 6-4 pe Borna Gojo.
Duminică, sârbul în vârstă de 36 de ani a comis doar 12 greşeli neforţate, faţă de 40 ale croatului de pe locul 105.
L-am urmărit cum juca în calificări, în ultimele două tururi de pe tabloul principal, şi am văzut că este un jucător cu lovituri mari”, a declarat Djokovic după cel de-al 98-lea meci al carierei la Flushing Meadows, potrivit Reuters.
Următorul adversar al lui Djokovic este americanul Taylor Fritz, cap de serie numărul 9, care a trecut de elveţianul Dominic Stricker, venit din calificări.
În concursul feminin, Iga Swiatek, Polonia, a părăsit competiţia. Lidera WTA a cedat în faţa letonei Jelena Ostapenko, cap de serie 2-0.
Ostapenko s-a impus cu 3-6, 6-3, 6-1, după o oră şi 49 de minute de joc.