„Jurnaliștii celor de la Bloomberg aleg la începutul fiecărui an câteva destinații turistice, altele decât cele mediatizate și care deja se bucura de notorietate.
Pentru acest an, au ales 24 de destinații, iar printre insule exotice si agitația orașelor grandioase, se enumeră și 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚, aceasta fiind pe 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝟕!
Nemaidorind să puncteze iarăși legenda lui Dracula, articolul se concentrează și pe alte aspecte deosebit de frumoase ale peisajului pitoresc transilvănean. Pe lângă renumitul castel Bran, turiștii pot descoperi 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐯𝐢𝐭𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚 cunoscută pentru fetească regală, complexul minier de aur din secolul al II-lea de la Roşia Montană, safari prin pădure pentru a vedea 𝐮𝐫𝐬𝐢𝐢 𝐛𝐫𝐮𝐧𝐢 și ritualul băii cu fân.
Perioada ideală pentru acest punct turistic este toamna, datorită jocului cromatic pe care îl poartă natura de-a lungul Carpaților.„, a transmis prib intermediul paginii sale de socializare, deputatul PNL Bistrița-Năsăud, Diana Morar.