„Așa cum am mai exprimat public, Partidul Național Liberal susține comasarea alegerilor de anul acesta. Am vorbit de mai multe ori despre avantajele unei asemenea decizii, care importă organizarea a cinci tururi de scrutin, nu doar din punct de vedere bugetar (cheltuieli mai mici), ci și din punct de vedere al prezentei la vot (crește criteriul reprezentativității prin prezenta crescută la vot) și al organizării mult mai eficiente (eliminarea blocajului administrativ timp de peste 6 luni cu impact direct pentru prefecturi, școli, instanțe, ordine publică, etc).
Să nu uităm că țara trebuie guvernată responsabil în paralel cu organizarea alegerilor. Orice simplificare aduce avantaje pe orizontală și pe verticală, din toate perspectivele.
Vom susține și vom argumenta partenerilor de coaliție această abordare și sunt sigură că vom găsi împreună cea mai bună soluție de comasare, pentru asigurarea unui proces electoral democratic și constituțional.
Sper ca această decizie să fie luată rapid, pentru a avea atât un calendar predictibil, cât și o direcție clară pentru anul care tocmai a început.”, a transmis deputatul PNL Bistrița-Năsăud, Diana Morar, pe pagina sa de Facebook.