Președintele USR, Dan Barna, a salutat anunțul președintelui Klaus Iohannis și al premierului Ludovic Orban prin care au decis să declanșeze procedurile pentru organizarea de alegeri anticipate. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a adăugat el.
„Avem nevoie de un parlament reformist”, a scris Barna, vineri, pe pagina de Facebook, adăugând că „încă de la mijlocul anului trecut am spus că în actuala configurație parlamentară o majoritate reformistă este imposibil de construit”.
„De aceea, alegerile anticipate sunt singura soluție care poate conduce la crearea unei astfel de majorități care să reflecte dorința românilor de a ieși rapid din ambiguitatea actuală. Salut, în acest context, faptul că președintele și premierul s-au pus de acord pe acest subiect și au o opinie comună cu a noastră”, a mai spus președintele USR.
El a precizat că „România are urgent nevoie de un parlament care să contribuie la buna guvernare nu să o împiedice. Cu cât mai repede, cu atât mai bine”.