Cristina Rusu profesor de geografie la Colegiul Tehnic INFOEL din municipiul Bistrița, prezintă obiceiurile din Ajunul Bobotezei ce aveau loc în satul său natal Târlișua din județul Bistrița-Năsăud.
„În trecut, adică înainte de evenimentele din 1989, în ajunul Bobotezei, fetele şi feciorii din sat (#Târlișua) care doreau să se căsătorească, ajunau toată ziua, adică ţineau post negru, fără apă şi mâncare. Pe înserat, cel care ajuna, trebuia să mănânce o plăcintă făcută din nouă linguri mari de făină şi nouă lingurițe de sare. Plăcinta se mănânca obligatoriu afară, pe tăietorul de lemne.
Cât timp mânca, cel care a ajunat trebuia să fie foarte atent, ca să audă din care parte bat câinii, semn că în acea parte se află casa celei/celui cu care se va căsători. După ce termina de mâncat plăcinta, evident foarte sărată, cel în cauză se culca fără a bea apă şi aşteapta să viseze ursita, care, conform credinţelor populare, vine în vis să-i aducă un pahar de apă. Cei care nu visau nimic de genul acesta, erau sfătuiţi să mai ajuneze şi în anul următor, căci bătrânii satului spuneau că nu-ţi visezi ursita decât în anul în care te căsătoreşti.
Pe de altă parte, când se umbla cu crucea, fetele de măritat îşi lua o crenguţă din struţul de busuioc al preotului. Apoi, în Ajunul Bobotezei, mergeau la un râu, legau crenguța cu un fir de aţă la marginea acestuia şi o lăsau peste noapte, iar dimineaţa se duceau să vadă ce fel de păr s-a legat de crenguţă: dacă s-a legat păr de animale, ursita e o persoană cu stare, dar dacă s-a prins păr de om, înseamnă că ursitul e sărat, n-are numai părul din cap, spuneau bătrânii.
Din păcate, în ultimele decenii, modernismul pătruns la sat, şterge încet din credinţele şi obiceiurile strămăşeşti care aveau un farmec de neuitat…”
