Presa PSD nu are niciun Dumnezeu!
O tragedie în care un tănăr de 17 ani și-a pierdut viața a fost speculată în scop electoral de presa cu afinități social-democrate.
Știrea (ulterior ștearsă) conform căreia tinerii implicați în accidentul din comuna Cetate ar fi fost în campanie electorală pentru PNL, majoritatea fiind minori, reprezintă un neadevăr cras.
Adolescenții au acel aer de teribilism, de euforie specifică vârstei, dar niciun tânâr, absolut niciunul, dintre cei implicați nu face parte din structurile PNL.
Faptul că la locul accidentului s-au găsit pliante ale PNL are o explicație simplă: acestea erau în mașina familiei, luată fără acordul părinților! Speculațiile organului de presă ce a publicat știrea denotă lipsă de empatie, goană după senzație și o acută slugărnicie față de PSD!
A vorbi despre minori implicați electoral arată că PSD, prin presa de partid, nu are nicio limită a decenței.În aceste momente, în care părinții sunt prăbușiți psihic, a întina memoria fiului lor prin articole publicate de presă și apoi șterse este ca și cum ai dansa pe mormântul lui cuprins fiind de euforie politică!
Unde a dispărut omenia și de când sufletul si grija față de aproapele nostru au fost înlocuite de miza politică?Victorie electorală cu orice preț și construită pe tragedii? Aceasta este deviza PSD? Oare autorii articolului și protejații lor politici nu sunt părinți? N-au inimă? Puterea și banii le-au furat mințile, la fel ca în 2008 când a fost aprinsă Biserica Evanghelică?Se pare că da. Așa vom fi pe mâini bune?
Cu mâinile curate nu vor fi vreodată!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate și multă sănătate prietenilor tânărului care se află într-o situație critică în urma accidentului!
(Material electoral comandat de Partidul Național Liberal – PNL, Organizația Județeană Bistrița-Năsăud / Executat de SC MANAGE VAULT SRL– portal stiribn.ro / CMF: 21240015)