La Cluj-Napoca se întâlnesc două campioane: cea a României și cea a Croației. Campioana unei țări care nu s-a mai calificat la Campionatul Mondial de 22 de ani și cea a finalistei mondiale din 2018.
Meciul CFR Cluj – Dinamo Zagreb se va disputa in aceasta seara de la ora 21.00. Ambele echipe se află la început de campionat intern, unde au luat până acum maximum de puncte (3, respectiv 6), dar vacanța a fost scurtă, așa că încă nu au pierdut tonusul care le-a permis să triumfe în ediția trecută, încheiată în a doua parte a verii. Învingătoarea acestui meci va juca în turul 3 preliminar al Champions League. Învinsa va continua în turul 3 preliminar al Europa League.
CFR Cluj a câștigat ultimele 6 meciuri, toate oficiale. A încheiat în forță ediția 2019-2020 a Ligii 1 (inclusiv derby-ul pentru titlu de la Craiova), a început bine și noul sezon, cu un prim tur trecut în preliminariile Champions League (2-0 în Malta, cu Floriana La Valetta) și o primă victorie în Liga 1 (2-1 la Clinceni). CFR Cluj a pierdut un singur meci din ultimele 21 jucate (14 victorii, 6 egaluri, un eșec): acel 2-3, acasă, cu CSU Craiova.
Dinamo Zagreb a făcut o tradiție din a participa în grupele cupelor europene. În ultimii cinci ani, echipa croată a ajuns de trei ori în grupele Ligii Campionilor și o dată în aceeași fază a Ligii Europa League (când s-a calificat chiar în „16”-imi). Dinamo Zagreb are o dominație unică în Europa: a câștigat 14 din ultimele 15 titluri în Croația. Din 2007 încoace, a pierdut titlul doar în 2017, când terminat pe locul 2, fiind depășită de Rijeka.
Cele două echipe nu s-au mai întâlnit în confruntări directe.