E toamnă, e octombrie, iar în această lună mereu ne vom aminti de cea care a fost Valeria Peter Predescu, marea artistă a Țării Năsăudului, care și-a trăit întreaga viață slujind cântecul popular, tradițiile și folclorul românesc.
A fost colega noastră dragă, aici, la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud mulți ani, iar din această postură, prezența sa era mereu alături de oamenii valoroși de pe aceste meleaguri, dar și în fruntea organizării evenimentelor cultural-artistice județene.
Simpla sa apariție crea strălucire în jurul acelui eveniment, iar lumea era entuziamată să o vadă și să-i asculte cântecele de fiecare dată cu aceeași bucurie. Era așteptată să sosească la evenimente, era iubită, aplaudată, admirată, poate chiar invidiată pentru notorietatea sa, însă întotdeauna era aproape de public, de oameni, pe care îi asculta, cu care dialoga, și întotdeauna le adresa o vorbă bună.
Dragul de oameni, modestia, împlinirea rostului său în viață, mândria că este o româncă vrednică, înțeleaptă, ce își cunoaște istoria și tradițiile locale ca nimeni alta, siguranța că nu greșește cu nimic în tot ceea ce face în profesia sa, dar și în menirea sa ca artist, erau calități deosebite, asumate pe deplin.
Toate acestea i se citeau pe chip atunci când era pe scenă, fiindcă întotdeauna avea de transmis un mesaj către cei care o ascultau. Era poate mândrie, tristețe, bucurie, speranță, credință, însă toate erau izvorâte din sufletul său, din trăirea unui om bun, cald, luminos, credincios și luptător.
Valeria Peter Predescu este și va rămâne pentru noi un simbol, un model pentru crezul său artistic, pentru tăria sa, pentru vocea minunată și pentru valoarea sa culturală și artistică, o stea pe care am întâlnit-o ca să ne lumineze calea și către care nu vom înceta să ne ridicăm privirea! Te iubim Valeria!…
„Glasu’ meu la lume-i cântă,
Cui îs dragă mă ascultă,
Glasu’ meu mândru horeşte,
Cui îs dragă mă iubeşte.”
*
„Aş cânta, da’ nu mă lasă,
Doru’ şi jalea m-apasă,
Şi când m-apuc de horit,
Lacrămile s-or pornit.
Că mi-i viaţa petrecută
Cu dor şi dragoste multă,
Şi mi-i viaţa încercată,
De-am trăit tot supărată.
Câte-n lume m-or mânca,
Supărării nu m-oi da.
Câte-n lume m-or mâncat,
Supărării nu m-am dat,
C-am mărs cu capu’ pă sus,
Da’ inima-n mine-o plâns.
Omule, nu te gândi,
Supărarea-i num-o zi,
După orice supărare,
Dumnezeu aduce Soare,
Iubeşte pă fiecare.
Pă cine Domnu’ iubeşte,
Mult năcaz îi rânduieşte.”
*
„Multe răle-am tras pe lume,
Da’ la suflet nu le-oi pune.
Multe răle m-or ajuns,
Da’ la suflet nu le-am pus.
Am făcut ce mi-o plăcut,
Di la nime’ n-am cerut.
Îmi trăiesc viaţa mea,
Las în urmă lumea rea.
La cine rău mi-o făcut,
Şi Dumnezeu l-o bătut.
Mulţi or vrut să-mi facă rău,
Nu i-o lăsat Dumnezeu.
Ajutorul cel mai mare,
De la Dumnezău răsare.
Oaminii rău mi-o gândit,
Dumnezău m-o miluit.
Supărare, du-te-n jăle,
Mi-ai mâncat zilele mele!
Supărare, du-te-n gută,
Că nu mai am viaţă multă!
Puţinică ce-o rămas,
N-o poci trăi de năcaz.
Un’e cântă cetera,
Mie mi-i dragă lumea,
Lumea şi cu oaminii,
Cu ei mi-i drag a trăi.
Supărare, supărare,
Pune-te-aş de-a moi în vale,
Ş-oi pune pcietrii pă tine,
Să nu mai superi pă nime’
Cum m-ai supărat pă mine.”
Culegeri de texte din cartea „Valeria Peter Predescu – o viață de cântec și dor”, îngrijită de Emilia Bumb Ometiță
Photo credit: Ioan Șușca.
Material realizat de etnolog prof. Emilia Ometiță, șef – Biroul Cultură Tradițională, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
