Când astfel de oameni vor fi in funcții cheie, aceasta țară va străluci !

Dan lucrează de 21 de ani la Jandarmeria Arad.
În urmă cu ceva timp, s-a mutat împreună cu familia în Livada, o comună aflată în vecinătatea Aradului.
Așa de bine au fost primiți de oamenii de acolo, încât Dan a simțit că e o datorie de suflet să facă și el ceva pentru acea comunitate. Așa că s-a oferit să fie pompier voluntar la serviciul pentru situații de urgență al comunei.
Într-o dimineață, pe la ora 4, a fost alarmat pentru un incendiu. Costumul de pompier îl avea acasă așa că în foarte scurt timp a fost gata de intervenție.
La sediul pompierilor, comandantul de echipaj îi anunță despre ce e vorba.
– La marginea Aradului ard trei case. Incendiul este destul de mare. Mergem să-i sprijinim pe colegii care intervin deja.
Ajunși la fața locului acestora le este repartizat un sector de intervenție. În timp ce stingeau acoperișul unei case, o femeie s-a apropiat de unul dintre pompieri:
– Vă rog frumos, exact la intrare sunt niște hăinuțe ale copilului. Puteți să încercați să le scoateți? Altele nu mai avem și măcar pe el să am cu ce să-l îmbrac…
Pe la ora 7.30 incendiul era lichidat și se mai acționa pentru ultimele focare.
– Dacă nu mai este nevoie de mine eu aș pleca, pentru că la 8 intru de serviciu și n-aș vrea să întârzii, i-a spus Dan șefului de echipaj.
– Sigur! Acum e totul sub control, mulțumim pentru tot ajutorul! Ai cu ce să pleci? Nu treci pe acasă să te schimbi?
– Nu mai trec pe-acasă. Am haine de schimb la unitate, unde pot să fac și un duș. Mă descurc cu transportul.
Toată ziua s-a gândit Dan la acea familie care a rămas fără casă în prag de iarnă. Și așa s-a conturat și o soluție. Apartamentul părinților lui, unde locuise cu familia înainte de a se muta în Livada, era acum nelocuit. Așa că și-a sunat mama și i-a spus ce avea de gând.
– Au un copil mic, mamă. Vine iarna și nu au unde să stea până își repară casă. Apartamentul nostru este gol. Hai să-i ajutăm pe oamenii aceștia.
– Cum să nu, mamă. Dă-le cheile că nu putem să-i lăsăm așa.
După ce a ieșit de la serviciu, îmbrăcat în uniforma de jandarm, Dan a mers la casa distrusă de incendiu, unde cei doi soți strângeau din curte lucrurile care au mai putut fi salvate.
Cei doi l-au recunoscut.
– Dumneavoastră nu sunteți unul dintre pompierii care au venit azi dimineață la noi?
– Eu sunt! Sunt jandarm, dar în timpul liber sunt pompier voluntar. Am venit să vă rog ceva. Știu că nu aveți unde sta peste iarnă, iar noi avem un apartament în care nu stă nimeni. N-ați vrea să vă mutați acolo până reușiți să vă reparați casa? Nu vă costă nimic și e chiar în Arad.
– Domnule, noi găsisem să ne mutăm la socri, dar nu era o soluție prea bună, pentru că e foarte departe, la vreo 30 de km de oraș. Eu sunt educatoare la o grădiniță din Arad și trebuie să iau și copilul cu mine în fiecare zi. Un apartament în oraș ne-ar ajuta enorm. Nici nu știm cum am putea vreodată să vă putem întoarce acest gest.
– Nici nu trebuie, doamnă, suntem oameni, important este să acceptați.
Gestul lui Dan face ca o familie să treacă mai ușor peste un necaz!
Despre Dan nu putem să spunem decât atât: ziua jandarm, noaptea pompier… și tot timpul OM!
Îți mulțumim, Dan!