Biserica ortodoxa sarbatoreste Boboteaza sau Botezul lui Iisus Hristos la data de 6 ianuarie. Boboteaza reprezinta incheierea ciclului asa-numitelor 12 zile ale sarbatorilor de iarna, care incep pe 24 Decembrie in Ajunul Craciunului.
In limba greaca, cuvantul Boboteaza este supranumit Teofanie sau Epifanie care se traduce prin Aratarea Domnului, si anume a Sfintei Treimi.
In Biblie Ioan Botezatorul este mentionat si considerat ca fiind inaintemergatorului lui Iisus Hristos. De asemenea, se considera ca acesta a raspandit venirea acestuia, indemnandu-i pe iudei la pocainta.
In Evanghelie se relateaza că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de catre Ioan. Acesta, in momentul in care l-a vazut a rostit urmatoarele cuvinte: „Iata mielul lui Dumnezeu, cel ce spala pacatul lumii”.
De asemenea, odata cu sarbatoarea de Boboteaza apar si anumite traditii si obiceiuri pe care oamenii le tin cu sfintenie.
Conform acestei relatari, iesind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis si duhul lui Dumnezeu s-a varsat, coborandu-se ca un porumbel si venind peste el. Si glas din ceruri zicand : acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.