RoVestea
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
RoVestea
Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
Acasă Diverse

AVOCATA ADRIANA GEORGESCU ȘI FALSUL GENERAL SIE PLASAȚI ÎN AREST LA DOMICILIU : acuzații de trafic de influență

5 februarie 2026
0
AVOCATA ADRIANA GEORGESCU ȘI FALSUL GENERAL SIE PLASAȚI ÎN AREST LA DOMICILIU : acuzații de trafic de influență
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Twitter

Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant delict de către procurorii DNA, în timp ce primea 60.000 de euro mită în schimbul unor intervenţii în justiţie, precum şi complicele său, Gheorghe Iscru, care se prezenta drept general SIE, vor fi eliberaţi din arestul preventiv, după ce instanţa supremă le-a admis contestaţiile la această măsură şi a dispus plasarea acestora în arest la domiciliu.

Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cei doi sunt obligaţi să poarte permanent dispozitive electronice de supraveghere. Anchetatorii susţin că femeia a solicitat o sumă de bani cuprinsă între 100.000 de euro şi 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidaţii la Primăria Capitalei. De asemenea, a cerut bani, pretinzând că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influenţă asupra ministrului Transporturilor. Complicele ei a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor judecători de la Tribunalul Bucureşti, precum şi asupra procurorului-şef al DNA

„Admite contestaţiile formulate de inculpaţii GEORGESCU ADRIANA-MIHAELA şi ISCRU GHEORGHE împotriva încheierii din data de 29.01.2026, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală în dosarul nr. 445/2/2026 (332/2026).

Desfiinţează încheierea atacată şi rejudecând, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie (…) în dosarul de urmărire penală nr.260/2/P/2025. dispune luarea faţă de inculpaţii Georgescu Adriana-Mihaela şi Iscru Gheorghe măsura arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 22 de zile, începând cu data de 05.02.2026 până în data de 27.02.2026, inclusiv”, se arată în soluţia pe scurt a ICCJ.

Instanţa supremă le-a impus celor doi inculpaţi obligaţia de a nu părăsi domiciliul fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, precum şi o serie de alte obligaţii, între care să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi să nu comunice unul cu celălalt.

Înalta Curte a ami dispus ca inculpaţii să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere şi le atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Totodată, instanţa a dispus „punerea de îndată în libertate” a celor doi inculpati „de sub puterea” mandatelor de arestare preventivă emise la data de 29 ianuarie 2026 de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă, cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămânând în sarcina statului.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul avocatei Adriana Georgescu, de la Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată, trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă şi în cazul lui Gheorghe Iscru, care se prezenta drept general SIE, pentru trafic de influenţă.

Conform anchetatorilor, în perioada octombrie – decembrie 2025, la intervale diferite de timp, avocata i-ar fi pretins unei persoane (martor în cauză), direct sau prin intermediul altei persoane, pentru sine, dar şi pentru altul, diferite sume de bani, din care ar fi primit sumele de 4.000 de euro şi 5.000 de lei în cursul lunii octombrie 2025.

”În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unor oameni politici, ar avea influenţă asupra unor magistraţi, promiţând că va determina efectuarea de către aceştia a unor acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv soluţionarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la DNA, iar celălalt pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat”, afirmă DNA, referindu-se la dosarele omului de afaceri Jen Paul Tucan.

Totodată, în acelaşi context, la data de 21 noiembrie 2025, femeia i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul celeilalte persoane, ”o sumă de bani cuprinsă între 100.000 de euro şi 1.000.000 de euro, destinată campaniei electorale a unuia dintre candidaţii la Primăria Capitalei, lăsând să se creadă că, prin intermediul acestuia, ar avea influenţă asupra unor magistraţi şi promiţând soluţionarea favorabilă a celor două dosare penale în care martorul avea calitatea de inculpat”, relatează DNA.

La data de 5 noiembrie 2025, Adriana Georgescu i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul altei persoane – autorizată în cauză ca investigator sub acoperire – o sumă de bani nedeterminată, din care ar fi primit, la data de 06 noiembrie 2025, suma de 5.000 de lei, remisă prin acelaşi intermediar.

„În acest context, inculpata ar fi lăsat să se creadă că, prin intermediul unei alte persoane, ar avea influenţă asupra ministrului Transporturilor şi iIfrastructurii, promiţând că îl va determina pe acesta să înlesnească finalizarea proiectelor derulate de martor în cadrul C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanta şi să faciliteze angajarea unei persoane apropiate acestuia într-o funcţie importantă la nivelul aceleiaşi companii naţionale”, precizează DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în luna ianuarie 2026, Gheorghe Iscru, beneficiind de sprijinul Adrianei Georgescu, i-ar fi pretins martorului în cauză, prin intermediul unei alte persoane (autorizată în cauză ca investigator sub acoperire), suma de 120.000 de euro, în trei tranşe, din suma totală de 500.000 de euro.

„În acest context, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti, precum şi asupra procurorului-şef al DNA, promiţând determinarea acestora să efectueze acte contrare atribuţiilor de serviciu, respectiv soluţionarea favorabilă a două dosare penale, dintre care unul se afla în instrumentare la DNA, iar celălalt pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauze în care martorul avea calitatea de inculpat.

În temeiul pretinderii, la data de 28 ianuarie 2026, inculpaţii au primit de la investigatorul sub acoperire suma de 60.000 de euro, reprezentând primele două tranşe din folosul cerut, împrejurare în care procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, menţionează anchetatorii.

sursa: digi 24

Postări Similare

EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026
Educație

EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026

10 iunie 2026
VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba
Diverse

VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba

10 iunie 2026
AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați
Diverse

AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați

9 iunie 2026

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Termenii și Condițiile și Politica de Confidențialitate.

Facebook - RoVestea

RECLAMĂ

Diverse

EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026
Educație

EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026

10 iunie 2026
VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba
Diverse

VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba

10 iunie 2026
AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați
Diverse

AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați

9 iunie 2026
„CULTIVĂ” SCAUNE DIRECT ÎN COPACI și le vând cu până la 90.000 de dolari
Extern

„CULTIVĂ” SCAUNE DIRECT ÎN COPACI și le vând cu până la 90.000 de dolari

9 iunie 2026
RECLAMĂ
  • Trending
  • Comentarii
  • Noutăți
Un mecanic auto a câștigat Finala „Românii au talent”.VIDEO

Un mecanic auto a câștigat Finala „Românii au talent”.VIDEO

30 mai 2020
Nuntă în Familia MOTO Bistrița-Năsăud. Adi și Andreea s-au căsătorit! FOTO

Nuntă în Familia MOTO Bistrița-Năsăud. Adi și Andreea s-au căsătorit! FOTO

20 august 2023
Robert Sighiartău : De astăzi, pensiile speciale de sute de mii de lei se impozitează!

Robert Sighiartău : De astăzi, pensiile speciale de sute de mii de lei se impozitează!

17 iunie 2020
Novak Djokovic „inimă de leu” a donat 5,5 milioane de dolari spitalelor și bisericilor din Serbia

Novak Djokovic „inimă de leu” a donat 5,5 milioane de dolari spitalelor și bisericilor din Serbia

30 mai 2020

Alocaţiile pentru copii se dublează. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi!

85

Vladimir Putin : Nu există parinte1 și părinte2, exista mamă și tată.Căsătoria nu este posibilă decât între un bărbat și o femeie!

20

Traian Băsescu : pensiile speciale ar fi trebuit tăiate în prima ședință a Guvernului!

19

SONDAJ! Votează viitorul primar al Bistriței!

4
FĂRĂ PRECEDENT : SUA l-a interzis la Cupa Mondială și l-a trimis acasă

FĂRĂ PRECEDENT : SUA l-a interzis la Cupa Mondială și l-a trimis acasă

10 iunie 2026
EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026

EVALUAREA COMPETENȚELOR LA LIMBA MATERNĂ. Bacalaureat 2026

10 iunie 2026
VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba

VOR SĂ DEVINĂ DESTINAȚIE CITY-BREAK. AFLĂ despre ce oraș este vorba

10 iunie 2026
AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați

AU VRUT SĂ FACĂ POZE ȘI SĂ HRĂNEASCĂ URȘII, dar au fost atacați

9 iunie 2026
Go Auto Gold - Tinichigerie & Vopsitorie Go Auto Gold - Tinichigerie & Vopsitorie Go Auto Gold - Tinichigerie & Vopsitorie
RECLAMĂ
SmartProtection SmartProtection SmartProtection
RECLAMĂ
  • Termeni și Condiții
  • Politică de Confidențialitate
  • Contact

© Copyright 2024 - RoVestea.

Niciun Rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Opinii
  • Local
  • Politică
  • Economic
  • Cultură
  • Sport
  • Life Style

© Copyright 2024 - RoVestea.

Acest website folosește cookie-uri. Continuând utilizarea acestui website sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor. Pentru mai multe detalii, puteți vizita Politica de Confidențialitate.